Deputatul AUR, Dan Tanasă, sancţionat de conducerea Camerei. A insultat pe un coleg de la USR-PLUS, numindu-l „păduche”

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Ionut Mosteanu si Silviu Dehelean captura video
Ionut Mosteanu si Silviu Dehelean captura video

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, sancţionarea deputatului AUR Dan Tanasă cu avertisment scris, după ce acesta a adresat cuvinte şi expresii „care contravin demnităţii şi onoarei funcţiei de deputat” unor colegi din Parlament.

Deputaţii USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean au depus săptămâna trecută o sesizare împotriva lui Dan Tanasă, iar Comisia juridică a decis că comportamentul acestuia din urmă este încadrat în categoria abateri disciplinare şi a propus aplicarea sancţiunii cu avertisment scris, potrivit Agerpres. Aceasta este cea mai gravă sancţiune prevăzută de Regulament şi de Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Deputaţii jurişti au luat această decizie după ce au analizat sesizarea depusă de Moşteanu şi Dehelean împotriva lui Tanasă cu privire la „comportamentul grobian şi limbajul vulgar” al acestuia, după şedinţa de plen din 24 martie.   În documentul depus, cei doi deputaţi USR PLUS solicită „efectuarea demersurilor regulamentare necesare pentru constatarea şi sancţionarea abaterilor disciplinare săvârşite de deputatul Dan Tanasă”.

Mai mulţi parlamentari AUR l-au admonestat, săptămâna trecută, pe holurile Palatului Parlamentului, pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, în timp ce susţinea o conferinţă de presă alături de liderul USR, Dan Barna. Deputatul AUR Dan Tanasă i-a reproşat ministrului, pe un ton foarte ridicat, o serie de aspecte legate de desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. El a adresat, totodată, o serie de jigniri mai multor deputaţi USR, printre aceştia fiind Ionuţ Moşteanu, Bogdan Rodeanu, Silviu Dehelean.   

[citeste si]
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel