Ioan Iulian Nedelcu, consilier local în districtul Cherwell din Marea Britanie și Gabriel Nuță-Stoica vorbesc despre implicare, despre curajul de a construi și despre felul în care românii pot deveni o voce respectată acolo unde trăiesc, fără să-și uite rădăcinile. Totodată, vorbim despre dificultățile de adaptare, despre sistemul de organizare britanic, dar și despre tinerii români care trăiesc peste granițe.
Povestea lui Iulian este povestea unui român care a demonstrat că diaspora nu înseamnă doar dor de casă, ci și responsabilitate și putere de schimbare.
Emisiunea "Generația globală" se difuzează vineri, 01 august, începând cu ora 12.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale platformelor ȘtiriDiaspora și DCNews.
Despre "Limba noastră, povestea noastră"
Prin intermediul proiectului "Limba noastră, povestea noastră" încercăm să creștem gradul de informare în comunitățile de români din străinătate cu privire la oportunitățile existente de învățare a limbii române de tip „Limbă, Cultură și Civilizație Românească” - LCCR, școli de duminică, cursuri în școli publice, etc. Totodată, vom promova elitele educaționale din diaspora, cu accent pe profesorii și voluntarii implicați în predarea limbii și culturii românești.
În cadrul seriei de emisiuni „Generația globală” veți cunoaște români de succes din diaspora care au reușit în diverse domenii și care pot oferi modele de inspirație pentru tineri. Totodată, vom explora experiențele tinerilor români din diverse țări, provocările cu care se confruntă în sistemele educaționale străine și cum pot valorifica educația pentru un viitor de succes. Nu în ultimul rând, vom afla povești ale tinerilor români care au obținut burse la universități de prestigiu din străinătate și care împărtășesc strategiile lor pentru excelență în educație.
Vă invităm să activați notificările pe paginile noastre de Facebook și YouTube și să distribuiți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News