De ce a dezactivat Salvini peste 100 de radare fixe: "Nu putem lua banii oamenilor așa"

fleximan-a-fost-prins-radare-italia_20609800
Bărbatul tăia radarele cu flexul apoi se făcea nevăzut
Ministerul Infrastructurii din Italia a decis dezactivarea a 131 de radare din nord-estul țării, în cadrul reformei promovate de Matteo Salvini. Ministrul susține că siguranța rutieră trebuie asigurată prin reguli clare, însă „aplicarea legii nu poate deveni un mijloc netransparent de a lua banii oamenilor”.

Ministerul Infrastructurii și Transporturilor a anunțat închiderea a 84 de radare din regiunea Veneto și a altor 47 din Friuli Venezia Giulia, în total 131 de dispozitive.

Măsura face parte din reforma inițiată de Matteo Salvini, care urmărește să elimine problemele legate de utilizarea radarelor și de legalitatea amenzilor. În Veneto au fost autorizate 380 de dispozitive, față de cele 464 existente anterior.

„După 34 de ani, am pus capăt haosului amenzilor automate. Siguranța rutieră este esențială, dar aplicarea legii nu poate deveni un mijloc netransparent de a lua banii cetățenilor”, a declarat Salvini.

Sunt vizate radarele vechi

Cele mai afectate sunt radarele instalate înainte de iunie 2017, care aveau aprobare tehnică, dar nu și omologare completă. În Verona și Veneția toate dispozitivele au rămas conforme, iar în Padova au fost dezactivate doar trei.

La nivel național, aproximativ 850 de radare vor avea nevoie de o nouă aprobare pentru a putea fi repuse în funcțiune, în timp ce peste 3.150 respectă deja toate cerințele.

Reforma vine după numeroase hotărâri judecătorești care au pus sub semnul întrebării legalitatea amenzilor emise de radare fără omologare completă și au deschis calea pentru mii de contestații.

Asociația Altvelox, care reprezintă participanți la trafic, a depus o plângere la Parchetul din Roma împotriva lui Matteo Salvini și a unor funcționari din minister.

Reprezentanții organizației cer verificarea documentelor și a testelor tehnice pe baza cărora au fost declarate conforme anumite radare. Potrivit asociației, dacă aceste teste nu există, autoritățile trebuie să explice cum au fost validate dispozitivele.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Ați vrea să urmăriți mai multe materiale explicative despre UE, din surse credibile?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close