Viorica Dăncilă, REPLICĂ pentru Iohannis: "2019 e anul dezvoltării României"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că România a înregistrat, pe primul trimestru al anului 2019, cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, transmite Mediafax. 

Premierul a anunțat că Guvernul a prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2019 peste 10 miliarde de euro pentru investiții publice.

"2019 este anul în care Guvernul acordă o atenție sporită proiectelor de dezvoltare a României, atât în plan local, regional și național. Datele oficiale confirmă creșterea investițiilor în economie în primul trimestru al acestui an, cu 5.7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Sunt cifre care ne încurajează să continuăm pe acest drum. România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri economice din UE. Eurostat și INS ne-au dat recent din nou vești bune legate de creșterea Produsului Intern Brut (PIB). Avem a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Euroeană, pe primul trimestru al acestui an", a declarat Viorica Dăncilă, la dezbaterea „Upgrade România: Marile proiecte de investiții în 2019".

Ea a adăugat că pentru anul 2019, avansul economic este estimat la 5.5% din PIB.

Guvernul a prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2019, peste 10 miliarde de lei pentru investiții publice.

„La nivelul Guvernului, avem în vedere mai multe programe de stimulare a investițiilor care să asigure o dezvoltare armonioasă a regiunilor țării și de care să beneficieze cât mai mulți români. Un prim program este cel pentru stimularea investițiilor cu imapct major în economie, mecanism prin care în anul 2018 am susținut proiecte de peste 5,1 miliarde de lei. Pentru 2019 această valoare va fi depășită. Pentru acest an am prevăzut în buget peste 10 miliarde de euro pentru investiții publice, în deosebi în infrastructură, educație, sănătate. În transporturi au fost deblocate sau începute proiecte importante, așteptate de români de multă vreme. Pentru investițiile în sănătate, prioritate a guvernului României, anul acesta am alocat un buget istoric, de peste șase ori mai mare față de cel prevăzut anul trecut", a susținut Viorica Dăncilă, în cadrul dezbaterii organizate de Trustul DC Media Group.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel