Cutremure DEVASTATOARE. 25 de oameni au fost grav răniţi

Andreea Cosma |
Data publicării:

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs sâmbătă dimineaţă în nordul insulei Mindanao din Arhipelagul Filipinez, a anunţat Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. În aceeaşi zi a avut loc un seism de 6,1 şi în Japonia unde, din fericire, nu au fost victime.

25 de persoane au fost rănite şi mai multe case, biserici şi alte clădiri au fost avariate în urma seismului, relatează AFP

Cutremurul produs la ora locală 4:42 (20:42 GMT, vineri), la o adâncime de 11,8 kilometri, a fost urmat de şapte replici cu o intensitate mai mică, potrivit biroului de seismologie din Filipine.

Angajaţii poliţiei din oraşul Madrid din Mindanao, situat foarte aproape de epicentru, s-au ascuns sub birouri pentru a se proteja de cioburile şi obiectele de mobilier care au căzut în timpul seismului, a declarat pentru AFP şeful poliţiei locotenent Wilson Uanite. "Am văzut oameni ieşind în fugă din case. Mai mulţi locuitori au înregistrat pagube minore, cum ar fi pereţi crăpaţi", a declarat el.

Şi pereţii spitalului din Madrid s-au crăpat, iar pacienţii au fost evacuaţi, a adăugat Uanite.

Acoperişul unei parcări din Madrid s-a prăbuşit, iar în oraşele învecinate mai multe locuinţe, biserici catolice, un hotel, o sală de gimnastică, un pod şi o piaţă au fost avariate, se arată într-un raport al apărării civile din regiune.

Angajaţii serviciilor de intervenţii de urgenţă au anunţat că 25 de persoane din regiune au fost rănite.

Filipinele sunt un arhipelag situat pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, zona foarte activă din punct de vedere seismic şi vulcanic.

 

Cutremur de 6,1 pe Richter şi în Japonia

 

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 s-a produs sâmbătă în largul prefecturii Okinawa din arhipelagul japonez, a anunţat Serviciul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters.

În urma seismului nu au fost imediat consemnate daune materiale sau victime.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 257 de kilometri, la aproximativ 346 de kilometri nord de Naha, capitala prefecturii.

Japonia este situată în aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, o zonă care concentrează majoritatea cutremurelor şi erupţiilor vulcanice de pe Terra.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel