Comunitatea românească din Toronto continuă să-şi păstreze vie limba, cultura şi tradițiile, cu sprijinul unor dascăli, voluntari şi părinți inimoşi care se implică activ în procesul de formare a noii generaţii. Asociația ORLA (Ontario Romanian Learning Association), înființată în 2013, joacă un rol cheie în organizarea unor activități care duc mai departe moștenirea națională, într-un context multicultural, departe de România.
Asociația ORLA, punct de sprijin pentru Școala Românească din Toronto
Asociația ORLA a avut un rol foarte important în desfășurarea activităților extrașcolare care vin în sprijinul copiilor de origine română. „Minunaţii noştri profesori, angajați ai guvernului canadian, predau sâmbăta, într-un interval de 2,5 ore, copiilor înscrişi, cunoştinţe de bază despre România”, a declarat Viorel Rusu, președintele ORLA. „Predarea se face într-un cadru organizat, într-o sală de clasă, conform unor programe aprobate de Guvernul Canadian. Acesta, de altfel, susține cu resurse, cu spaţii, cu profesori, ideea că identitatea, cultura, limba, fac parte din formarea unor cetățeni care, deşi trăiesc într-o societate multiculturală, nu-şi uită originile”, a adăugat Viorel Rusu.
Înființată cu 12 ani în urmă, ORLA se ocupă de toate celelalte aspecte organizatorice, de la închirierea spațiului, identificarea profesorilor, strângerea de fonduri, până la asigurarea mesei de prânz pentru copii. „Anul acesta avem cea de-a 10-a ediție, jubiliară, a taberei de vară în limba română, unde profesorii nu sunt implicați. Voluntarii se ocupă de tot”, a subliniat Viorel Rusu.
Istoria ORLA
Privind spre trecut, Viorel Rusu povestește cu multă căldură cum a luat naștere această asociație. „Dacă ne uităm puțin în trecut, a fost un moment în Toronto când foarte mulți părinți români au emigrat. Fiind într-o țară nouă, cu toţii căutam să fim aproape unii de alţii, fiind despărțiți de România. Guvernul canadian ne-a oferit această posibilitate de a ține cursuri în limba română. Ei încurajează păstrarea identităţii, a culturii, a limbii. De-a lungul timpului, s-au înființat aceste școli de sâmbătă, unde profesorii sunt plătiți de guvernul canadian. Iar noi trebuia să adunăm un număr de copii pentru fiecare clasă”, a povestit Viorel Rusu.
Acesta a continuat: „Așa că, treptat, s-au deschis școlile. Părinţii au început să-şi aducă copiii, s-au promovat pe internet, deşi social media nu era ca acum, dar era o formă de comunicare. La un moment dat a apărut nevoia de a face mai mult, mult mai mult decât ne oferea guvernul canadian. De aici a pornit totul. Era prin 2010. Eu am intrat în acest proiect înainte de 2010. Ne-am întâlnit cu părinţii, am discutat ce putem face. Era așa, mai haotic, așa că am ajuns la concluzia că cel mai bine era să ne organizăm într-un mod legal. Aveam nevoie de bani pentru diferite proiecte, de transparență, de un cadru organizatoric care să ne ajute. Așa că am înființat o asociație non-profit. Așa am plecat la drum cu multe alte proiecte.”
Cum sunt structurate activitățile în cadrul Școlii Româneşti din Toronto
Profesorii predau după o programă realizată în colaborare cu departamentul de specialitate al Guvernului Canadian, de International Languages. Cursurile includ gramatică, povestiri ale unor autori de renume, geografie, istorie, dar și matematică. „Nu toți copiii care vin la școală știu perfect sau vorbesc perfect limba română. Așa că motivația noastră este să le dăm, cel puțin, cunoştinţe minime”, a punctat Viorel Rusu.
Pe lângă orele de curs, părinţii se implică organizând cercuri de teatru, de dansuri populare sau de șah. „Am încercat să vedem ce pasiuni au copiii și să-i atragem să participe la aceste cercuri, ca să le dezvoltăm pasiunile, dar și pentru a face mai mult”, a continuat Viorel Rusu.
Valorificarea folclorului, a tradițiilor și a artei populare
Viorel Rusu a subliniat că a pus un accent deosebit pe folclor, pe obiceiuri, pe port, pe cântece populare, întrucât ele fac parte, de secole, din identitatea națională. „Eu am crescut la ţară, printre aceste tradiţii, şi am încercat să le promovez aici. Drept urmare, chiar de la începuturi, când am văzut că profesorii nu pot face totul, fiind limitați, am luat această inițiativă. Am adus, cu forțe proprii, măşti din România, am făcut capre, am contactat meşteşugari de aici. Am organizat serbări cu un pic mai mult recuzită”, a povestit Viorel Rusu.
Pe parcursul acestor evenimente, organizate de ORLA, copiii se apropie de cultura lor de origine, într-un mod care le stârneşte curiozitatea, mândria, dar și dorința de a o perpetua. „Am avut vreo doi ani în care am transmis live serbările în România, tocmai pentru că bunicii erau așa de interesați să-şi vadă nepoţii pe scenă”, a adăugat Viorel Rusu.
Serbările organizate de ORLA au devenit, de-a lungul anilor, adevărate sărbători ale comunităţii, fiind deschise publicului, cu reprezentaţii de dansuri, cântece, piese de teatru, port popular, într-un context care adună laolaltă copii, familii, autorități, dar și diplomați. „Aculminat cu acele spectacole la care erau invitați reprezentanți ai Consulatului, ai comunităţii româneşti. Sala ajungea, la un moment dat, la 400 de persoane”, a povestit Viorel Rusu. „Acest lucru a fost posibil datorită unor dascăli care au avut pasiune, dar şi a nostru, care am adus un plus de culoare, de valoare. Am organizat serbările ca o adevărată sărbătoare, amenajând sălile de clasă cu decoruri, cu tot ce era posibil.”
Proiecte care apropie diaspora de rădăcini
Viorel Rusu mai spune că la cursuri participă un număr destul de impresionant de copii proveniți din familii mixte, proiectele desfășurate fiind adevărate punți care apropie diaspora de rădăcini.
„La început au fost copiii veniți din România, dar mulți au fost născuți și aici. Și interesant este că, deși nu sunt foarte mulți, un număr destul de impresionant provin din familii mixte, în care părinţii au decis că este bine ca propriul lor copil să cunoască o a doua limbă, să se implice în ceea ce vorbeşte fie tata, fie mama. De cele mai multe ori, se spune că mama este cea care insistă.
E greu să aduci un copil care, toată ziua, vorbește engleză, să-l aduci sâmbătă sau să-l trezeşti dimineața, când el vrea să stea mai mult în pat sau să facă altceva, la şcoala românească. Și, prin tot ce am făcut noi ca asociație, am încercat să-i atragem, să-şi găsească, de fapt, prieteni, să vină cu drag.
Mulți veneau insistent. Chiar dacă părinţii le spuneau că astăzi nu pot, că sunt obosiți, copilul insista: «Vreau să merg!», pentru că știa că acolo se întâlneşte cu prieteni, că-şi făcuse prieteni, că-şi petrece pauze, că avea tot felul de discuţii. Toate se desfăşurau, bineînțeles, în limba română, deşi se mai vorbea şi engleză. Important era că toți făceau parte din comunitatea românească.
Este un amestec de copii născuți în România, la începuturi, după care născuți aici. Noi, ca părinți, în general, vorbim — și eu, în familie — în limba română acasă. Copilul, bineînțeles, în primii ani, știe doar limba română, după care merge la școală și învață engleză. Așa se ajunge ca tu să-i vorbeşti în limba română, iar el să-ți răspundă în engleză.
Școala românească are și rolul de implementare a acestor cunoştinţe pe care copilul le are, de a-l ajuta să le folosească, pentru că el, în background, știe limba română, dar îi vine greu să o vorbească. Și, făcând această conexiune cu copiii care vorbesc aceeaşi limbă, lucrurile devin mai uşoare. Nu e o ruşine că greşeşte; încet, încet, copiii prind curaj”, mai spune Viorel Rusu.
În partea a doua a reportajului vom descoperi activitățile desfășurate în cadrul școlii prin ochii Cristinei Mareș, profesoară din 2001 la Școala Românească primară, grădiniță-clasa 8.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
