Nicușor Dan a promulgat tăierea pensiilor magistraților, cu scurt timp în urmă: "Vreau să-i asigur pe magistrați"

nicusor dan semneaza
Nicușor Dan a promulgat vineri dimineață legea privind pensiile de serviciu ale magistraților.

Actul normativ modifică radical modul de calcul al pensiilor din sistemul judiciar și reduce nivelul acestora pentru viitorii pensionari. 

„Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.
Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate.

Îi asigur pe magistrați că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută. Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea,” a transmis Nicușor Dan.

Cum se vor calcula, concret, noile pensii

Potrivit legii promulgate, pensia de serviciu a magistraților nu va mai fi de 80% din venituri, ci va fi stabilită la 65% din media veniturilor brute realizate în ultimele 48 de luni de activitate (4 ani).

Totodată, textul introduce un plafon explicit: pensia nu poate depăși salariul net din ultima lună de activitate. Astfel, sunt eliminate situațiile în care un magistrat ajungea să primească o pensie mai mare decât venitul încasat ca angajat.

Legea mai prevede și modificarea condițiilor de pensionare. Vârsta minimă de pensionare este stabilită la 60 de ani, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură. Practic, se elimină posibilitatea pensionării la 48-50 de ani, des întâlnită în ultimul deceniu.

Noile reguli se aplică doar magistraților care se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii. Pensiile deja aflate în plată nu sunt tăiate, însă vor fi supuse unor mecanisme de actualizare mai restrictive decât până acum.

Un exemplu de calcul

Pentru un magistrat care a avut o medie a veniturilor brute de 20.000 de lei în ultimele 48 de luni și un salariu net de 11.700 de lei în ultima lună de activitate, pensia rezultată va fi de 65% din 20.000 de lei, adică 13.000 de lei brut, dar nu va putea depăși 11.700 de lei net, cât a fost salariul final.

În vechiul sistem, în astfel de cazuri pensia putea ajunge la 17.000-18.000 de lei.

Drumul până la promulgare a fost unul lung și tensionat. După adoptarea în Parlament, legea a fost atacată de mai multe ori la Curtea Constituțională, atât de parlamentari, cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție. CCR a amânat în repetate rânduri pronunțarea, iar proiectul a rămas blocat timp de luni de zile.

În decizia finală, Curtea a stabilit că statul poate modifica modul de calcul al pensiilor de serviciu, dar nu poate elimina acest drept și nu poate aplica măsura retroactiv. Ca urmare, Parlamentul a fost obligat să rescrie articolele privind procentul de calcul, baza de raportare și plafonarea pensiei, pentru a respecta principiul neretroactivității și independența justiției.

Alte știri de interes
x close