Un român condamnat râde de pedepsele din Italia: "Stau ca la hotel. Am spart casa unui mareșal. În România primeam 15 ani"

condamnat
Un român care a făcut închisoare în mai multe țări europene a vorbit despre condițiile din închisori și despre blândețea pedepselor din Italia.

Pentru unii, închisoarea este un loc al regretelor; pentru alții, este doar o „pensiune” bine dotată unde pedepsele par mai degrabă o vacanță scurtă de recuperare. Aceasta este concluzia uluitoare a unui român „școlit” prin penitenciarele Europei, care privește sistemul judiciar din Italia cu o admirație ironică și pe cel din România. 

Bărbatul, care se prezintă cu o sinceritate debordantă drept tehnician auto în acte, dar hoț de parfumuri prin „vocație”, și-a construit un portofoliu infracțional care se întinde de la Copenhaga până la Lyon și Roma. Cu studiile terminate la „Constantin Brâncuși” și cu o carte de muncă în transporturi, el a ales în final calea spargerilor, o „meserie” care i-a oferit șansa să "testeze" standardele de ospitalitate ale sistemelor de detenție occidentale.

"Mie mi-e indiferent. Eu sunt ca la pensiune, asta nu e închisoare. Am mai fost prin închisori, dar în afară ăsta e, cum s-ar spune, ca la hotelul Marriot. Eu sunt tehnician ca meserie in transporturi auto. In strainatate m-am ocupat cu furturi, ca asta e meseria mea. Furturi de parfumuri.

Am carte de muncă că am lucrat. Am terminat cu 10 Constantin Brâncuși. Pe afară am fost de trei ori inchis. Dar au fost tot așa, ca sejururile: am fost inchis in Danemarca, la Copenhaha, la Roma, la Latina de fapt, e între Roma si Napoli și la Lyon," a spus acesta. 

"În străinătate stai ca la hotel la închisoare" 

Experiența lui prin celulele din afară sună mai degrabă a recenzie turistică decât a ispășire a unei pedepse. Descrie camere individuale, plasme, frigidere și o atmosferă lipsită de „șmecheria” sau ierarhiile brutale din închisorile românești.

"Stai ca la hotel în închisori, singur în cameră, plasmă, frigider. Nu se suferă de șmecherie, nu e nimeni șef de cameră. Nu e nici rasism, nu se culcă nimeni nemâncat. Nu e ca la sanatoriu, că aici sunt oameni cu capul pe umeri, au făcut chestii planificate, nu așa," a mai spus acesta.

Momentul de vârf al „carierei” sale pare desprins dintr-o comedie neagră. Într-o noapte de rătăcire în Aprilia, acesta a spart casa unui mareșal de poliție.

"Am spart casa unui mareșal de poliție din Aprilia. El era plecat cu soția în vacanță în Cuba. Era un cartier rezidențial și eu am intrat ca la mine acasă. A venit câinele de urmă al poliției și m-a prins, eu m-am pitit pe lângă un gard. Pentru asta primeam 15 ani de pușcărie în România, în Italia am stat doar două luni," a spus acesta. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close