R: Cum a început pasiunea ta pentru film și ce te-a determinat să pleci în Statele Unite?
Ana Fuciu: Pasiunea mea pentru film a început undeva prin 2014-2015, pe vremea când eram încă în școala generală. La acel moment, eram atrasă de mai multe domenii, printre care și jurnalismul, care îmi stârnea curiozitatea. Dar nu eram foarte sigură ce direcție să aleg, așa că am petrecut ceva timp reflectând la ce m-ar pasiona cu adevărat. Treptat, mi-a venit ideea că aș vrea să descopăr ce se întâmplă în spatele camerelor, în lumea filmului, și să înțeleg procesele care dau viață poveștilor de pe ecran. A fost un moment definitoriu pentru mine, pentru că mi-am dat seama că asta era ceea ce voiam să explorez mai departe. În timpul liceului, la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, am început să văd cum aș putea transforma acest interes într-o carieră reală. Am aflat despre diverse căi prin care aș putea ajunge în Statele Unite, unde industria cinematografică este nu doar cea mai dezvoltată, ci și un loc unde visurile legate de film prind contur. Pentru mine, America a reprezentat o combinație perfectă între pasiunea mea pentru film și dorința de a învăța în mijlocul celei mai influente industrii cinematografice din lume. Așa că, prin 2017-2018, am început să mă pregătesc serios pentru examenele necesare admiterii la facultate, un proces care a necesitat multă muncă și planificare. În cele din urmă, în 2020, am fost acceptată la Drexel University, unde mi-am început studiile, pe care le-am finalizat cu succes în 2024.
R: De ce ai ales Drexel University?
Ana Fuciu: Procesul de aplicare pentru universitățile din SUA a fost destul de complex. Am aplicat la aproximativ 15-20 de universități, ceea ce e destul de obișnuit pentru studenții care vor să studieze acolo, pentru că îți mărește șansele de a fi acceptat undeva care să ți se potrivească. Dintre toate opțiunile, am ales Drexel University din mai multe motive. În primul rând, programul lor de producție de film și televiziune era foarte orientat spre practică și tehnologie, ceea ce era exact ce căutam. Nu mă interesau atât de mult cursurile teoretice sau istorice despre film, cât să pun mâna și să lucrez efectiv la proiecte, să învăț prin experiență directă. În al doilea rând, poziția geografică a fost un factor important. Fiind pe Coasta de Est, Drexel era mai aproape de casă decât universitățile din mijlocul Statelor Unite sau de pe Coasta de Vest, ceea ce mi s-a părut mai practic și mai puțin intimidant pentru o primă experiență în afara țării. Venind din România fără o experiență anterioară în domeniu, aveam nevoie de un loc unde să pot construi totul de la zero, iar Drexel mi-a oferit această oportunitate, punând accent pe învățarea prin practică și pe pregătirea pentru industria reală.
R: Care au fost provocările majore, mai ales în pandemie?
Ana Fuciu: Pandemia a fost, fără îndoială, una dintre cele mai mari provocări pe care le-am întâlnit. Am ajuns în Statele Unite la sfârșitul anului 2020, într-o perioadă în care totul era încă foarte incert. Mulți dintre colegii mei de la facultate nu erau fizic acolo, ci împrăștiați prin diverse state, așa că a trebuit să colaborăm online o bună perioadă de timp. Într-un domeniu ca producția de film, care depinde atât de mult de interacțiunea față în față și de lucrul în echipă pe platouri, colaborarea la distanță a fost extrem de dificilă. Totuși, am încercat să nu las asta să mă copleșească. Mi-am spus că nu trebuia să iau totul personal sau să mă victimizez, pentru că, la urma urmei, întreaga lume se confrunta cu probleme mult mai mari decât experiența mea de la facultate. Am vrut să rămân concentrată pe ce puteam controla. Din fericire, lucrurile au început să revină la normal în 2021, iar de atunci am putut să lucrăm împreună în persoană, ceea ce a făcut o diferență uriașă în felul în care am învățat și am colaborat.
R: Cum ai gestionat costurile studiilor în SUA?
Ana Fuciu: Costurile studiilor în Statele Unite sunt, într-adevăr, foarte mari, mai ales comparativ cu ce suntem obișnuiți în România. Dar am fost extrem de norocoasă să primesc o bursă generoasă, care a acoperit o parte semnificativă din cheltuieli și mi-a permis să-mi continui și să-mi finalizez studiile fără să acumulez datorii uriașe. Sistemul educațional american este diferit de cel din România - e mai scump, dar și mai flexibil. Îți oferă posibilitatea să-ți personalizezi programul, să alegi cursuri care să se potrivească exact cu interesele și obiectivele tale, ceea ce face ca investiția să merite într-o anumită măsură. Bursa a fost esențială pentru mine, pentru că mi-a dat libertatea să mă concentrez pe învățare și pe proiecte, fără să-mi fac griji constant despre aspectul financiar.
R: Cum ai aplicat pentru universitățile din SUA?
Ana Fuciu: Procesul de aplicare a fost lung și solicitant, durând aproximativ un an și jumătate. A implicat mai multe etape, începând cu pregătirea pentru examenele standardizate și testele de limbă engleză, la care am lucrat împreună cu profesoara mea, Daniela Bordei, care m-a ghidat excelent. După aceea, a urmat completarea aplicațiilor propriu-zise, care nu erau doar niște formulare simple. Fiecare universitate cerea eseuri personalizate, în care trebuia să scriu despre experiențele mele, despre provocările pe care le-am întâlnit și despre ce îmi doream să realizez în viitor. Aceste eseuri trebuiau să fie foarte personale, să reflecte cine sunt eu ca individ, dar și să fie adaptate specific fiecărei universități în parte, ceea ce a necesitat mult timp și efort. După ce am trimis toate aplicațiile, a urmat o perioadă de așteptare de câteva luni, plină de emoții, până când am primit vestea că fusesem acceptată la Drexel. A fost un proces intens, dar care m-a învățat multe despre mine și despre cum să-mi structurez obiectivele.
R: La ce proiecte ai lucrat și de care ești mândră?
Ana Fuciu: Am avut șansa să lucrez la câteva proiecte care mi-au marcat parcursul și de care sunt foarte mândră. Unul dintre ele este Billboard Music Awards, un eveniment uriaș care a avut loc în Los Angeles. Acolo am fost implicată în gestionarea producției și a transmisiei live, care a fost difuzată pe platforme precum YouTube și Twitter. A fost o experiență incredibilă să lucrez la un proiect de o asemenea amploare, să coordonez detalii tehnice și să colaborez cu echipe numeroase, totul sub presiunea unui eveniment transmis în direct. Un alt proiect drag mie este scurtmetrajul „Angel”, pe care l-am produs. Acesta a fost nominalizat la festivaluri internaționale de film, cum ar fi London Lift Off și Paris Play Film Festival, ceea ce a fost o recunoaștere extraordinară. Faptul că munca mea a ajuns să fie apreciată la nivel global mi-a dat o satisfacție enormă și m-a motivat să continui să lucrez la proiecte care să aibă impact.
R: Cum este să lucrezi cu americanii?
Ana Fuciu: Să lucrezi în Statele Unite este o experiență fascinantă, mai ales datorită diversității pe care o întâlnești aici. Am colaborat cu oameni din toate colțurile lumii, fiecare aducând perspective și stiluri de lucru diferite, ceea ce face totul extrem de interesant. Industria filmului în SUA este imensă, dar, în același timp, surprinzător de mică în sensul că profesioniștii din domeniu - fie că sunt din Los Angeles, New York sau Philadelphia - tind să se cunoască între ei. Această interconectare mi-a permis să construiesc relații valoroase și să particip la proiecte variate, inclusiv la un show pentru Netflix, unde am avut ocazia să lucrez cu echipe experimentate. Diversitatea culturală și profesională, combinată cu această rețea strânsă de contacte, face ca munca aici să fie dinamică și plină de oportunități.
R: Te-au ajutat trăsături românești să te adaptezi?
Ana Fuciu: Da, absolut. Cred că una dintre trăsăturile care m-au ajutat cel mai mult este adaptabilitatea, pe care o consider destul de tipică pentru români. Am învățat să mă obișnuiesc rapid cu locuri noi, cu oameni noi și cu situații neașteptate. De exemplu, pandemia m-a forțat să lucrez de la distanță într-un moment în care abia începeam să mă integrez, iar mai târziu grevele din industrie au adus alte obstacole, afectând producțiile la care lucram. Dar capacitatea de a mă adapta la aceste schimbări m-a ținut pe linia de plutire. Într-un domeniu ca acesta, unde totul se mișcă rapid și imprevizibilul e la ordinea zilei, adaptabilitatea este o calitate esențială, iar eu sunt recunoscătoare că am dezvoltat-o încă din România.
R: Care a fost primul șoc în America?
Ana Fuciu: Primul șoc cultural pe care l-am avut în America a fost legat de dependența uriașă de mașini și de infrastructura rutieră. Venind din România, unde transportul în comun este o opțiune frecvent utilizată, mai ales în orașe, m-a surprins cât de limitat este acesta în multe zone din SUA, în special în suburbii. Aici, aproape toată lumea conduce, iar mașina devine o necesitate. Când am văzut pentru prima dată autostrăzile din Los Angeles, cu nouă benzi pe sens, am rămas uimită - sunt impresionante, dar și intimidante pentru cineva obișnuit cu drumurile mai înguste din Europa. A fost o ajustare mare, dar cu timpul m-am obișnuit și am învățat să navighez acest sistem diferit.
R: Există o comunitate românească în zona ta?
Ana Fuciu: Da, în Philadelphia există o comunitate românească destul de activă, ceea ce m-a ajutat să mă simt mai conectată la casă. Sunt câteva biserici ortodoxe românești în zonă, care organizează evenimente și adună oamenii laolaltă - de la sărbători tradiționale la întâlniri informale. Am și prieteni români, fie de la Drexel, fie din România, cu care mă întâlnesc regulat. Aceste legături mi-au oferit un sentiment de familiaritate și sprijin, mai ales într-o țară atât de diferită de cea în care am crescut. E reconfortant să ai un grup cu care să poți vorbi în limba ta și să împărtășești experiențe similare.
R: Ce obiective ai pentru viitor?
Ana Fuciu: În prezent, sunt implicată în producția unui show Netflix care se filmează în zonă, ceea ce este o oportunitate fantastică. Lucrez cu o echipă talentată și sper să pot continua această colaborare pe termen lung, pentru că îmi place dinamica și profesionalismul de aici. Industria a trecut recent prin greve care au încetinit multe proiecte, dar acum că lucrurile s-au stabilizat, sunt optimistă că voi avea șansa să particip la și mai multe producții în viitor. Îmi doresc să continui să cresc profesional, să lucrez la proiecte care să mă provoace și să-mi permită să-mi las amprenta în domeniu.
R: Cum vezi rolul inteligenței artificiale în domeniu?
Ana Fuciu: Inteligența artificială este un subiect sensibil în industria filmului, dar eu o văd ca pe un instrument care poate fi de ajutor, nu ca pe un înlocuitor al muncii umane. Poate simplifica anumite procese, cum ar fi editarea sau organizarea producției, dar nu cred că va putea vreodată să captureze creativitatea și emoția pe care oamenii le aduc în acest domeniu. Sper ca în viitor să găsim un echilibru sănătos, în care tehnologia să sprijine profesioniștii, nu să le ia locul. Este important să păstrăm esența umană a poveștilor pe care le spunem, iar AI-ul ar trebui să fie doar un suport pentru asta.
R: Ce sfaturi ai pentru tinerii care vor să urmeze visul american?
Ana Fuciu: Le-aș spune să se informeze cât mai bine despre tot ce implică procesul - de la cerințele academice la aspectele practice, cum ar fi costurile sau vizele. E esențial să-și facă un plan clar, cu pași bine definiți, pentru că drumul poate fi lung și complicat. Dar, mai presus de toate, le-aș spune să fie perseverenți. Nu totul iese din prima, și vor fi momente în care lucrurile par descurajante, dar succesul vine doar prin muncă susținută și prin capacitatea de a te adapta la obstacole. Dacă ai un vis și ești dispus să muncești pentru el, cu răbdare și determinare, rezultatele vor apărea.
Vezi mai jos interviul în format video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
