Crime Caracal. A cincea zi de verificări la casa groazei, în prezența lui Dincă

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Anchetatorii au reluat, marți, verificările la locuința lui Gheorghe Dincă, acolo unde acesta a spus că a ucis două tinere. La verificări asistă și Gheorghe Dincă. 

Anchetatorii au mers și marți la casa lui Gheorghe Dincă, pentru a căuta noi probe. La verificări asistă și Gheorghe Dincă.

De asemenea, surse judiciare declară că tot marți vor fi expertizate și cele trei telefoane ale lui Gheorghe Dincă care au fost ridicate. De pe unul dintre telefoanele lui Gheorghe Dincă ar fi sunat și Alexandra, de trei ori la 112, joi, în 25 iulie, pentru a spune că a fost răpită, sechestrată și violată, fără a fi, însă, salvată. De asemenea, în aceeași zi, Gheorghe Dincă ar fi fost într-un centru comercial din Craiova, unde a încărcat o altă cartela telefonică, acesta fiind surprins pe camerele de supraveghere.

Luni, procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că și-a ascuns urmele. Ucigașul susținea că este vorba despre rămășițele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeași zi în care a sechestrat-o.

Din declarațiile lui Gheorghe Dincă, resturile umane ar fi ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, iar crima a avut loc în aceeași zi în care fata a fost sechestrată. Inițial, Dincă a spus că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre. Acum a revenit și a indicat pădurea de lângă Caracal.

Legat de uciderea Luizei, Dincă susține acum că a folosit aceeași metodă ca și în cazul Alexandrei, adică ucidere și ardere a cadavrului.

Gheorghe Dincă nu știe ale cui sunt osemintele descoperite luni în pădurea de lângă Caracal, declara avocatul familiei Luizei Melencu. Potrivit lui Tonel Pop, Dincă localizează fetele după perioadele anului.

Testul poligraf nu a fost deocamdată realizat, cercetările continuând și marți la locul faptelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel