Cerere către Dăncilă: Sorina Pintea şi Rovana Plumb trebuie demise IMEDIAT

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, i-a solicitat duminică premierului Viorica Dăncilă să le demită pe Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, pentru că ar fi minţit în legătură cu fondurile europene pentru construirea spitalelor regionale de urgenţă, dar şi pe Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

"Punând cap la cap cele două declaraţii, a doamnei Sorina Pintea, care vine şi spune în 26 noiembrie că s-au făcut solicitări în 27 septembrie din partea Ministerului Sănătăţii către Comisia Europeană şi că li s-a comunicat că nu sunt bani pentru finanţarea suplimentară, eu cred că suntem în faţa unei minciuni inadmisibile la nivel guvernamental, drept pentru care îi solicit public doamnei Viorica Dăncilă să o demită de îndată pe doamna ministru Sorina Pintea, pe de o parte, şi pe de altă parte, s-o demită de îndată şi pe doamna Rovana Plumb, cea care este deţinătoarea portofoliului de absorbţie a fondurilor europene. Mi se pare inadmisibil ca de la înălţimea funcţiei de ministru, de la înălţimea funcţiei guvernamentale, să vii şi să spui în spaţiul public că Guvernul, ministerul a solicitat fonduri suplimentare la Comisia Europeană şi că această comisie îi spune că nu sunt fonduri suplimentare şi tu să nu depui măcar o simplă cerere către Comisie", a spus Daniel Buda, într-o conferinţă de presă.

Pentru susţinerea afirmaţiilor sale, Daniel Buda a prezentat o declaraţie din 26 noiembrie 2018 a ministrului Sorina Pintea şi răspunsul pe care el l-a primit pe 20 decembrie 2018 din partea comisarului european Corina Creţu.

Totodată, Daniel Buda cere Guvernului să transfere proiectul spitalului regional de urgenţă către CJ Cluj.

"Am o solicitare publică către Guvernul României - şi anume de a lua toate măsurile necesare şi suficiente astfel încât să fie transferat acest proiect de la Ministerul Sănătăţii către Consiliul Judeţean Cluj, astfel încât acest proiect să poată fi început şi dus la finalizare", a subliniat preşedintele PNL Cluj. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel