Ce le-a spus polițiștilor românca dispărută în Italia. Motivul pentru care Elena și-a aruncat telefonul

elena rebeca burcioiu (1)
Românca dispărută și căutătă în Italia timp de două săptămâni le-a spus polițiștilor de ce a fugit.

Elena Rebeca Burcioiu, de 21 de ani, dispărută în sudul Italiei a fost găsită după aproape două săptămâni, iar explicația oferită polițiștilor arată că nu a fost vorba despre o răpire sau o tragedie, ci despre o plecare voluntară motivată de frică și de o relație începută brusc. Tânăra, Elena Rebeca Burcioiu, a declarat anchetatorilor că a plecat pentru a scăpa de mediul în care ajunsese și pentru a începe o nouă viață alături de un bărbat pe care îl cunoscuse cu puțin timp înainte.

Elena Rebeca Burcioiu dispăruse pe 2 martie din zona Foggia, în sudul Italiei, iar o prietenă româncă a fost cea care a alertat autoritățile. Tânăra venise în Italia cu doar câteva luni înainte, iar în ultima perioadă se afla într-o situație dificilă. Ea fusese văzută ultima dată în apropierea șoselei naționale SS16, între Foggia și San Severo.

Căutările au fost ample și au implicat polițiști, câini de urmă și verificări în zone agricole și bazine de irigații, deoarece telefonul fetei fusese găsit abandonat pe marginea drumului. Acest detaliu a amplificat temerile că ar putea fi vorba despre o faptă gravă.

După 12 zile de incertitudine, cazul a luat însă o turnură neașteptată.

Momentul în care românca a apărut singură la poliție

Tânăra a fost găsită în seara de 13 martie la Florența. De fapt, ea s-a prezentat singură în fața unei patrule de poliție aflate în zona stadionului din oraș. Le-a spus agenților cine este, iar verificările au confirmat că este persoana dată dispărută în Foggia.

Elena era în stare bună de sănătate, iar dispariția s-a dovedit a fi o plecare voluntară.

În discuțiile cu polițiștii, românca a spus că plecarea ei a fost determinată de două motive principale: relația cu un bărbat și teama de mediul în care ajunsese să trăiască.

Potrivit relatării sale, tânăra l-a cunoscut pe un român puțin mai în vârstă chiar în zona Foggia, iar între cei doi a început rapid o relație. Cei doi au decis să plece împreună la Florența.

În fața anchetatorilor, Elena a explicat și de ce și-a abandonat telefonul. Ea a spus că l-a aruncat deoarece o prietenă o suna în mod repetat și nu mai voia să fie găsită sau contactată.

Tânăra a susținut că voia să se rupă complet de trecutul recent și să înceapă o viață nouă.

Teama de zona prostituției

Un alt element important din declarația româncei se referă la mediul în care ajunsese să trăiască în Italia. În ultimele săptămâni înainte de dispariție, ea ajunsese să practice prostituția pe marginea drumului împreună cu o altă româncă.

În fața polițiștilor, Elena a sugerat că voia să scape de acest mediu și de presiunile legate de exploatarea sexuală, ceea ce ar fi contribuit la decizia de a pleca brusc.

Astfel, ceea ce părea inițial un caz grav de dispariție s-a dovedit a fi o fugă planificată în grabă: o relație apărută peste noapte, dorința de a scăpa de prostituție și frica de un "racket" care controla activitatea de pe stradă.

Autoritățile italiene continuă totuși verificările pentru a stabili exact circumstanțele în care a trăit tânăra în ultimele luni și dacă există indicii privind exploatarea acesteia.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close