Casa interpretei populare Emilia Dorobanțu, cuprinsă de foc. Zeci de costume populare de colecție au ars. Pagubă imensă

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Casa părintească a cântăreței Emilia Dorobanțu a luat foc. Zeci de costume populare de colecţie şi mai multe trofee şi diplome obţinute de-a lungul carierei sale, au fost arse în incendiu.

În urma incendiului au ars acoperișul locuinței, pe aproximativ 250 de metri pătrați, materiale textile, mobilier, obiecte personale, electronice și electrocasnice.

 Pompierii s-au luptat vreme de 5 ore cu flăcările, acționând pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative.

Potrivit ISU Olt, la locul incendiului au fost alocate, progresiv, patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și trei autospeciale pentru primă intervenție.

„În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la bunurile aflate în încăperile de la etajul locuinței. Pompierii au acționat pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților. Pe timpul intervenției au fost evacuate din locuință și cinci butelii de aragaz”, a declarat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

 [citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel