BREXIT. UE e de acord să asculte cererile lui Boris Johnson

Narcis Popa |
Data publicării:

Preşedintele în funcţie al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat sâmbătă, că Uniunea Europeană este „dispusă să asculte” ideile premierului Marii Britanii, Boris Johnson, în legătură cu Brexit, însă numai dacă acestea sunt „realiste”, potrivit BBC.

Prezent la summit-ul G7 de la Biarritz, Franța, Tusk a declarat că Blocul comunitar „nu va coopera la realizarea unui Brexit fără Acord”.

„Uniunea Europeană a fost întotdeauna deschisă cooperării. Un lucru la care nu voi coopera, însă, este un Brexit fără Acord”, a spus Tusk. „Suntem dispuși să ascultăm idei realiste și acceptabile pentru toate statele membre UE”, a adăugat el.

Donald Tusk și Boris Johnson vor avea o întrevedere în cadrul summit-ului duminică, ocazie cu care vor discuta și despre ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

03 oct 2024, 23:07 in Sport
PAOK - FCSB, rezultat final
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel