Boris Johnson, acuzat că a încălcat restricţiile împotriva Covid, în plin lockdown. Premierul își cere scuze

Mihaela Horchidan |
Data actualizării: | Data publicării:

Boris Johnson va trebui să ofere explicații, după ce a fost raportat la poliţie de un parlamentar laburist pentru că la reşedinţa sa din Downing Street ar fi avut loc anul trecut cel puţin două petreceri în timp ce erau în vigoare restricţii impuse în contextul pandemiei.

 

 

Boris Johnson se confruntă cu o situație tensionată, după ce au apărut imagini cu oficiali ai guvernului său care glumesc și râd despre o petrecere de Crăciun în Downing Street. Petrecerea ar fi avut loc anul trecut, într-o perioadă de restricții stricte legate de pandemia de COVID.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat miercuri că i-a cerut secretarului de cabinet să investigheze dacă au fost organizate petreceri de Crăciun la Guvern în timpul restricțiilor. „Înțeleg și împărtășesc furia tuturor”, a spus el în fața parlamentarilor.

Totodata, Boris Johnosn și-a cerut scuze după ce au apărut imagini cu oficiali guvernamentali glumind și râzând despre o petrecere de Crăciun din Downing Street de anul trecut, dar le-a spus parlamentarilor că a fost „asigurat în mod repetat” că nu a avut loc o astfel de adunare.

Vizitele ministeriale au fost anulate în timp ce situația devine din ce in ce mai dificilă. Înregistrarea, obținută de ITV News, ar fi din data de 22 decembrie anul trecut - la patru zile după o presupusă petrecere de Crăciun la care premierul ar fi luat parte, scrie Sky News.

 

Boris Johnson, riscă o amendă uriașă

 

Laburistul Neil Coyle, parlamentar pentru Bermondsey şi Old Southwark, i-a scris comisarului de la Metropolitan Police, Cressida Dick, cerându-i să ancheteze informaţii potrivit cărora premierul Boris Johnson a ţinut un discurs la o petrecere de rămas bun, în noiembrie, şi a permis echipei sale să organizeze o petrecere de Crăciun, în decembrie. La acel moment, Marea Britanie era în carantină, informează Digi24.

„Cred că au încălcat legea. Cei mai mulţi dintre alegătorii mei au respectat regulile; cei care nu s-au confruntat cu sancţiuni. Johnson nu este deasupra legii, în ciuda auto-îndreptăţirii sale înfumurate”, a declarat Coyle după ce a trimis scrisoarea.

Fostul secretar al comerţului, Barry Gardiner, a îndemnat poliţia metropolitană să investigheze cele întâmplate.

După ce a fost chestionat despre incident de Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, Johnson a spus că „au fost respectate toate îndrumările”. De asemenea, Johnson nu a negat că petrecerile au avut loc în timpul lockdown-ului de nivel 3 din Londra.

Potrivit experților juridici, dacă va fi găsit vinovat, el va fi obligat să plătească o amendă de până la 10.000 de lire sterline.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel