Boicot și nu prea: Doar 8,5% dintre firmele din UE şi ţările G7 au plecat din Rusia

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Doar 8,5% dintre firmele din Uniunea Europeană şi ţările G7 au plecat din Rusia, arată un studiu publicat joi de o universitate elveţiană, care pune sub semnul întrebării discursul oficial referitor la un vas exod al companiilor occidentale după invadarea Ucrainei, informează AFP.

Înainte de debutul războiului din Ucraina, 2.405 filiale aparţinând unui număr de 1.404 de companii din UE şi ţările G7 erau active pe piaţa din Rusia, potrivit lui Simon Evenett profesor de economie la Universitatea din St.Gallen şi lui Niccoln Pisani de la IMD Lausanne, un prestigios institut de management al afacerilor.

La finele lunii noiembrie 2022, la nouă luni după invadarea Ucrainei, mai puţin de 9% dintre firmele din grupul analizat şi-au vândut cel puţin o filială rusească, plecările fiind concentrate în special în rândul companiilor americane, mai degrabă decât în rândul companiilor europene sau japoneze, susţin autorii studiului. La acea dată, mai puţin de 18% dintre filialele unor companii cu sediul în SUA şi-au finalizat complet vânzarea filialelor din Rusia, faţă de 15% pentru cele aparţinând unor companii japoneze şi 8,3% pentru cele aparţinând companiilor din UE.

"Numeroase companii cu sediul în aceste state au rezistat presiunilor venite din partea guvernelor, media şi ONG-urilor de a părăsi Rusia după invadarea Ucrainei", se arată într-un comunicat de presă al Universităţii din St.Gallen care a însoţit prezentarea studiului.

De ce nu au plecat companiile din Rusia

 

Există mai mulţi factori care pot explica de ce companiile nu au părăsit Rusia. De exemplu, activitatea lor nu este vizată de sancţiuni. Altele ar putea să nu dorească să plece din Rusia din cauza utilităţii pentru societate a produselor lor, precizează autorii studiului, dând drept exemplu medicamentele esenţiale.

Altele nu au putut găsi un cumpărător dispus să plătească preţul solicitat în timp ce altele, care chiar dacă au găsit un cumpărător, se lovesc de obstacolele ridicate de Guvernul rus care au împiedicat, sau întârziat, vânzarea filialelor lor ruseşti sau împiedică repatrierea sumelor rezultate în urma vânzării.

Cu toate acestea, dacă numărul companiilor occidentale care se retrag din Rusia nu va creşte semnificativ în următorii doi ani, "voinţa sau capacitatea unui număr mare de companii occidentale de a se disocia de jurisdicţiile pe care guvernele lor le consideră drept rivali geopolitici ar putea fi pusă sub semnul întrebării", susţin autorii studiului.

Potrivit cercetătorilor, 120 de companii occidentale au părăsit Rusia până la finele lunii noiembrie. Printre cele care mai sunt încă active în Rusia, 19,5% sunt germane, 12,4% sunt americane şi 7% sunt japoneze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel