Belgia. Șofer român, implicat în furtul a peste două milioane de litri de kerosen dintr-o conductă NATO

Liviu Ludovic / 05 oct 2022, 10:11
Furtunul prin care hoții furau kerosenul din conducta NATO ( Sursa foto: lavenir.net )
Furtunul prin care hoții furau kerosenul din conducta NATO ( Sursa foto: lavenir.net )

Un tribunal din Belgia a condamnat la închisoare mai mulți bărbați implicați într-un furt de kerosen dintr-o conductă NATO. În dosar a fost implicat și un șofer român, care însă a fost achitat.

Tribunalul Penal din Hainaut, Belgia, a condamnat luni, 3 octombrie, mai mulți bărbați implicați într-un furt de kerosen dintr-o conductă aparținând NATO. Potrivit autorităților, peste două milioane de litri de kerosen au fost sustrase din conducta care traversează localitatea Beloeil, din regiunea Valonia.

Liderul grupării, de origine rusă, a fost condamnat la 8 ani de închisoare. De asemenea, rusul a fost amendat cu 240.000 de euro. Un inculpat român, care i-a fost șofer, a fost achitat. Un al treilea bărbat, italian, considerat mai întâi de procuror drept lider al acestei organizații infracționale, a fost considerat în cele din urmă drept decident de către instanță, adică gradul II pe scara organizației infracționale. Acesta a fost condamnat la 4 ani de închisoare și o amendă de 160.000 de euro, potrivit publicației L'Avenir.

Parchetul a cerut arestarea lor imediată, însă avocatul italianului s-a opus, precizând că clientul său se află în Italia și că își va ispăși pedeapsa în țara sa.

Cum au descoperit autoritățile furtul de kerosen

 

Cercetările în acest caz au început în vara anului 2019, după ce un reprezentant belgian al Organizației Belgiene de Conducte (BPO) a depus o plângere prin care se constatau scăderi anormale de presiune pe conducta situată între Quevaucamps (Beloeil) și Rumes.

Pe 17 septembrie 2019, un camion înmatriculat în Italia a fost oprit în zona de servicii a autostrăzii din Froyennes (Tournai). Polițiștii au descoperit ca acesta transporta kerosen. Șoferul italian a fost achitat de instanță de toate acuzațiile aduse împotriva sa.

În urma declarațiilor acestui bărbat, polițiștii au descoperit un furtun care făcea legătura între o conductă aparținând NATO și un depozit situat în Basècles (Belœil), închiriat de un moldovean care se afla în 2014 la conducerea unei companii de transport rutier.

Acesta din urmă a fost condamnat la trei ani de închisoare și o amendă de 8.000 de euro.

Potrivit sursei citate, depozitul era păzit 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână de doi bărbați din Europa de Est. Și aceștia au fost condamnați la doi ani de închisoare. 

 

-------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0