Bebelușul de pe coperta albumului Nevermind acuză formația Nirvana de pornografie infantilă

Una dintre cele mai iconice coperte de albume rock, Nevermind, ale formației Nirvana, apărut acum 30 de ani, arată un bebeluș gol într-o piscină care încearcă să prindă o bancnotă de 1 dolar prinsă de un fir de pescuit. Nevermind este unul dintre cele mai bine vândute discuri din toate timpurile, cu cel puțin 30 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume.

Bebelușul, care avea 4 luni când a fost făcută fotografia la Rose Bowl Aquatics Center din Pasadena, California, are acum 30 de ani, se numește Spencer Elden, și a intentat proces federal pentru exploatare sexuală împotriva patrimoniului lui Kurt Cobain, a foștilor colegi de trupă ai muzicianului, David Grohl și Krist Novoselic, a văduvei lui Cobain, Courtney Love, dar și altor părți implicate atunci în producerea albumului.

Spencer Elden a declarat că părinții săi nu au semnat niciodată un document care să autorizeze utilizarea imaginii sale în album și a apărut de-a lungul anilor în imagini care să amintească de poza care l-a făcut celebru, la aniversarea a 10, 17, 20 și 25 de ani de a apariția a albumului.

În plângerea sa, Spencer Elden susține că a suferit „un prejudiciu permanent” din cauza asocierii sale cu albumul, incluzând suferință emoțională și o „pierdere pe tot parcursul vieții a capacității de a câștiga venituri” și că a fost nevoit să meargă la terapie de ani de zile pentru a analiza modul în care l-a afectat coperta albumului.

Spencer a cerut despăgubiri de 150.000 de dolari de la fiecare dintre cele 15 persoane și companii numite în plângere, cât și lui Kirk Weddle, cel a făcut fotografia.

 

 

Sursă foto - Facebook Nirvana


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy