Avertisment pentru multinaţionalele care operează în zone de război

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Avertisment pentru multinaţionalele care operează în zone de război / Fotografie creată de Monstera, de la Pexels
Avertisment pentru multinaţionalele care operează în zone de război / Fotografie creată de Monstera, de la Pexels

O curte de apel din Franţa a susţinut acuzaţiile de complicitate la crime împotriva umanităţii formulate împotriva grupului francez Lafarge, având legătură cu presupuse plăţi către ISIS şi alte grupuri armate în timpul războiului din Siria, pregătind terenul pentru un posibil proces.

Acuzaţiile, menţinute împotriva Lafarge ca entitate juridică, nu numai împotriva executivilor săi, evidenţiază decizia dificilă pe care o au în faţă companiile din zonele de război de a-şi continua sau nu operaţiunile comerciale în zonele respective, notează Financial Times.

În prezent, alte două companii franceze, CEA şi EDF colaborează cu compania rusă Rosatom în do­meniul energiei nucleare civile. Cele trei companii au încheiat la sfârşitul anului 2021 o declaraţie comună de intenţie pentru dez­voltarea R&D pe termen lung în acest domeniu, potrivit neimagazine.com. Rusia ar fi răspuns la decizia Finlandei de a intra în NATO în contextul invaziei ruse din Ucraina etalându-şi armele nucleare la graniţă, transmite Mediafax.

Curtea supremă franceză a stabilit un precedent anul trecut hotărând că transferarea conştientă a unor sume mari de bani către o organizaţie criminală este suficientă pentru a constitui complicitate, indiferent de interesele comerciale.

Mai mulţi foşti executivi de top ai Lafarge, inclusiv fostul CEO Bruno Lafont, au fost acuzaţi separat de finan­ţarea terorismului şi punerea în pe­ricol a vieţilor altora.

Compania a de­clarat anterior că toţi foştii angajaţi anchetaţi au părăsit grupul şi a respins acu­zaţiile de complicitate la crime îm­potriva umanităţii în contextul legă­tu­ri­lor comerciale cu grupurile de militanţi din zonă.

 

Lafarge este prima companie care ar putea fi judecată pentru complicitate la crime împotriva umanităţii în Franţa

 

O anchetă a unui comitet din cadrul guvernului francez a găsit că plăţile către ISIS au fost realizate cu acordul companiei mamă a Lafarge în perioada 2013-2014.

În noiembrie 2015, Parisul a suferit o serie de atacuri teroriste coordonate de ISIS. Atacatorii au ucis 130 de persoane, dintre care 90 la teatrul Bataclan. Alţi 416 au fost răniţi. Franţa era în alertă de la atacurile din ianuarie 2015 asupra birourilor Charlie Hebdo.

„Când crime grave sunt comise, nu numai liderii politici şi militari trebuie traşi la răspundere, ci şi jucătorii economici“, arată Claire Tixeire, consilier juridic la European Centre for Constitutional and Human Rights, unul dintre reclamanţii din acest caz.

„Sperăm că va exista un proces în viitorul apropiat“, a adăugat aceasta.

Cazul Lafarge, care a provocat o adevărată furtună publică pentru una dintre cele mai importante companii industriale ale Franţei, are legătură cu o fabrică din Siria pe care grupul a menţinut-o deschisă timp de peste trei ani după izbucnirea războiului civil din 2011.

 

Lafarge este acuzată că ar fi transferat 13 milioane de euro către mai multe grupuri armate

 

Plăţile de 13 milioane de euro pe care Lafarge este acuzată că le-ar fi transferat prin intermediul subsidiarei sale siriene către mai multe grupuri armate, inclusiv ISIS, precedă fuziunea de 41 miliarde de euro a Lafarge cu compania elveţiană Holcim, în urma căreia a luat naştere, în 2015, cea mai mare companie de ciment din lume.

Decizia instanţei franceze din acest an urmează unui recurs depus de două organizaţii non-guvernamentale şi un grup de foşti angajaţi locali împotriva unei decizii anterioare care respinsese acuzaţiile.

Grupul Holcim a declarat că intenţionează să atace decizia instanţei la curtea supremă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel