"Cetăţean malian cu şedere ilegală în ţară, acest individ - deja cunoscut pentru distrugerea de bunuri sub influenţa drogurilor - a fost închis în ianuarie 2024 pentru jaf agravat şi agresiune sexuală, după ce a fost condamnat", a informat Ministerul de Interne într-un comunicat de presă.
Poliţia franceză l-a arestat pe bărbat vineri, el fiind suspectat că ar fi rănit uşor trei femei cu un cuţit într-un tren de pe linia 3 a metroului parizian, în staţiile Arts-et-Metiers, Republique şi Opera. Teoria principală în acest caz nu este terorismul, ci mai degrabă o posibilă boală mintală.
Suspectul a fost arestat la câteva ore după incident, la domiciliul său din Sarcelles, la nord de capitala franceză.
După ce şi-a ispăşit pedeapsa între ianuarie 2024 şi iulie 2025, bărbatul în vârstă de 25 de ani avea un ordin de a părăsi în mod obligatoriu teritoriul francez şi a fost plasat într-un centru de detenţie administrativă.
Cu toate acestea, Ministerul de Interne a explicat că ordinul de deportare nu a putut fi executat în termenul de 90 de zile prevăzut de lege, "deoarece nu a putut fi obţinut un permis consular de trecere în siguranţă din cauza absenţei unui document de identitate valabil".
Prin urmare, suspectul a fost plasat în arest la domiciliu.
Într-un comunicat transmis către EFE, Parchetul din Paris a explicat că bărbatul a fost identificat datorită imaginilor de pe camerele de supraveghere şi activării ulterioare a geolocalizării telefonului său mobil.
Potrivit ziarului "Le Figaro", cele trei femei au suferit răni minore, dar un şoc emoţional sever.