AUR a decis: George Simion va fi candidatul partidului pentru funcția de președinte al României

george-simion-la-parchetul-general_00751700
sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Consiliul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor a decis ca George Simion să fie desemnat candidatul AUR la alegerile prezidențiale din acest an. 

Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României.

Sâmbătă, 15 iunie, s-a întrunit Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor pentru a desemna candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din acest an. În urma votului exprimat, CNC AUR a decis, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României, se arată într-un comunicat al AUR.

Evenimentul de lansare a candidaturii lui George Simion va avea loc sâmbătă seara, de la ora 19:00, la Arenele Romane, marcând începutul oficial al campaniei electorale pentru AUR în aceste alegeri prezidențiale.

Alte știri de interes
SONDAJ DE OPINIE
Credeți că în România există multă dezinformare despre UE?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close