Andronescu și sindicaliștii din învățământ, NEMULȚUMIRI după examenul de titularizare

Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andonrescu, a anunţat, joi, că profesorii care au luat sub nota 5 la titularizare nu mai au dreptul să predea şi că vrea să ia această măsură întrucât „nu poţi să fii un profesor care ia mai puţin de 5 şi tu să pretinzi elevilor note de trecere”.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a explicat, în contextul declaraţiilor sale potrivit cărora profesorii care au luat sub 5 la titularizare nu mai au dreptul să predea, că vrea să ia această măsură, întrucât „scrie în metodologie" şi este de părere că „nu poţi să fii un profesor care să ia mai puţin de 5 şi tu să pretinzi elevilor tăi să ia note de trecere".

„În metodologia pe baza căreia s-a desfăşurat examenul de titularizare, după părerea mea scrie foarte clar, „cei care nu promovează examenul de titularizare nu mai sunt acceptaţi, cu note mai mici de cinci, nu mai sunt acceptaţi în învăţământ (...) Pot să se pregătească un an de zile să revină la examenul de titularizare şi să îl promoveze. În momentul în care ai intrat la examen, deci te-ai înscris, ai venit la prima lucrare scrisă şi ai constatat că nu ştii subiectele şi te-ai retras, asta înseamnă că nu ai fost în stare să iei măcar nota 5 şi sigur că trebuie să judecăm cu aceeaşi măsură", a precizat Ecaterina Andronescu, la Digi 24.

„Eu nu cred că poţi să fii un profesor care să ia mai puţin de cinci şi tu să pretinzi elevilor tăi să ia note de trecere", a completat ministrul.

La proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.572 de candidaţi, însă în centrele de evaluare au fost notate 19.556 de lucrări, deoarece 3.960 de candidaţi s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, 24 de candidaţi au fost eliminaţi şi lucrările a 32 candidaţi au fost anulate.

Pentru examenul de titularizare din acest an, primele rezultate arată că procentul notelor sub 5 este 19,10%, adică aproximativ 4.000 de cazuri.

În 2018, procentul notelor sub 5 era de 18,86%.

Rezultatele finale ale examenului de titluarizare se afişează pe 30 iulie.

Sindicaliștii vin cu precizări

 

Sindicalist din învăţământ: Metodologia zice că cei care au fost la examen şi s-au retras pot obţine loc

Preşedintele FSLI Mehedinţi, profesorul Ion Zoican, a spus, joi, pentru MEDIAFAX, că metodologia prevede că „cei care au fost la examen şi s-au retras în timpul examenului pot obţine loc în baza notelor din anii anteriori". Andronescu spunea, joi, că vor fi lăsaţi fără catedră, inclusiv cei retraşi.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Mehedinţi, profesorul Ion Zoican, a spus, joi, pentru MEDIAFAX, că metodologia în forma sa actuală, prevede posibilitatea ca cei retraşi din examen să obţină un post. „Din punctul meu de vedere, în prezent, aşa cum arată metodologia , cei care au fost la examen şi s-au retras în timpul examenului pot să obţină loc în baza notelor din anii anteriori", informează Zoican.

Această declaraţie vine în contextul în care Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a declarat că profesorii care au obţinut note sub 5 la examenul de titularizare, precum şi cei care s-au retras din examen , nu vor mai fi primiţi la catedră.

„Dânsa poate pregăti (măsura pentru cei care s-au retras din examen, n.r) pentru anul următor, dar mi-e greu să cred că metodologia poate fi schimbată acum peste noapte. Peste câteva zile începe repartiţia (profesorilor, n.r). Îmi e greu să cred că se poate face asta peste noapte, eu cred că îi trebuie şi dânsei o perioadă. În metodologia de la anul, care se construieşte în toamnă, poate face şi lucruri de genul acesta", a precizat Zoican.

El a menţionat faptul că, în metodologia de mişcare a personalului didactic, prin articolul 4, se menţionează cine poate să obţină un post în învăţământ. „Pentru personalul didactic care a susţinut examenul scris sau nu a susţinut acum şi a părăsit sala, sau nu s-a dus la examen, dar are notă din 2018, 2017, din 2016 poate să primească un post în baza notelor obţinute în anii anteriori", informează profesorul.

„Ar fi fost o problemă poate, când rămânea cineva în examen şi lua notă sub 5, iar în anul anterior avea 7 să zicem. Atunci aveam o problemă, pentru că, în metodologie este prevăzut că cei care au sub 5 nu mai pot să participe la mobilitate să poată să poată să predea în învăţământ, să ia un post anul acesta", completează Ion Zoican.

 

"Omul nu poate fi prejudiciat"

 

„Dar aşa, având în vedere faptul că în metodologie pot să ia un post pe mediile anilor anteriori, s-au retras din examen, asta este, sunt practic ca şi neparticipanţi la examenul respectiv. (...)Acum nu există acoperirea asta în metodologie. Dacă se vine cu moidifcare le metodologie, deşi puţin probabil pentru că suntem deja în derularea etapelor de mobilitate, asta e altceva", a declarat profesorul.

În ceea ce priveşte situaţia candidaţi retraşi, el a declarat că în opinia sa, acel om nu poate fi prejudiciat în sensul de a nu ocupa un post în învăţământ. „Poate i s-a făcut rău în timpul examenului, l-a luat salvarea de acolo. Are notă din anii anteriori. Metodologia spune că dacă am notă din 2018, din 2017, 2016 pot în baza acelei note să obţin un post. Poate am 9 sau 10, mi s-a făcut rău şi asta este, am plecat. Nu merge, nu există acoperire, s-ar crea discriminări", a menţionat Ion Zoican.

Zoican consideră că punctul de vedere al ministrului Educaţiei este „unul pertinent, până la urmă", însă cu menţiunea că e important „când profesorul ia notele acestea". „Se poate întâmpla ca un om să mai aibă şi un eşec. Am colegi care dau examenul de titularizare de şapte, opt, zece ani de zile, îl dau în ani consecutivi. Au obţinut medii peste 7, 8 în fiecare an. Poate se întâmplă ceva anul acesta, eu ştiu? Se duce, dă examenul şi ia sub 5. Acel om e calificat, poate are şi grade didactice luate", completează profesorul.

Potrivit aceleiaşi surse, „anul acesta este primul an în care s-a introdus ca cei care sunt cu notă sub 5 să nu mai poată preda şi nu pot să mai meargă nici în toamnă la examenul de suplinire pe judeţ. Până acum nu era aşa, până acum dacă nu lua ( titularizarea, n.r), mergea dincolo ( la examenul de suplinire pe judeţ, n.r) şi lua 5 dincolo, că poate examenul e mai uşor la nivel de judeţ, nu sunt subiecte de o asemenea complexitate şi atunci ocupa post în baza aceluia".

El a concluzionat spunând că întrebarea sa este de ce nu vin oamenii în învăţământ. „De ce nu vin cei care se pot pregăti, cei care pot lua note bune. Sau dacă vin, iau note foarte mari, stau un an, doi şi pleacă. Văd care e salarizarea, care sunt costurile, văd că nu au loc, văd că nu se pot titulariza din prima sau a doua încercare şi părăsesc sistemul (...) Întrebările acestea ar fi trebuit să şi le pună fiecare ministru, nu doar dânsa (Ecaterina Andronescu, n.r), pentru că dânsa e acum, dar toţi miniştri care au fost cunosc asta, nu e o problemă nouă, din 2000 se întâmplă continuu", a conchis profesorul Ion Zoican.

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a spus, joi, întrebată fiind dacă măsura de a nu mai primi la catedră profesorii care au obţinut note sub 5 în cadrul examenului de titularizare se va impune şi pentru profesorii care s-au retras în timpu examenului în mod „categoric".

„Dumneavoastră vreţi să acceptăm în sistem profesori de nota 4? Sau care nu sunt în stare să ia nici măcar nota 4, pentru că au ieşit din examen? (...) În metodologie scrie aşa, cine nu promovează examenul sau ia note sub 5, nu mai intră în discuţie. Ei se află într-o asemenea situaţie (...) Cine s-a dus din examen şi s-a retras din examen este limpede pentru mine că nu ştia subiectele. Deci n-am cum să aplic dublă măsură", a declarat Ecaterina Andronescu.

 

 

 

„Problema mea e să am profesori care să fie ştiutori de carte, în sistem. În momentul în care, un profesor ia sub 5, cum poate pretinde elevului din clasa în care predă să ia notă de trecere? ", completează ministrul Educaţiei.

Andronescu a concluzionat spunând că profesia de dascăl este una „foarte specială", motiv pentru care este de părere că „cel care se duce la catedră, trebuie să fie ştiutor de carte, prima chestiune, şi apoi să aibă vocaţia necesară să poată să transfere cunoaşterea".

Pentru examenul de titularizare 2019, primele rezultate arată că procentul notelor sub 5 este 19,10%. Altfel spus, 3.735 de profesori nu au reuşit să obţină note de trecere în cadrul examenului de titularizare. Numărul candidaţilor care s-au retras în acest an din concurs este de 3.960. Asta înseamnă, că 7.695 de profesori nu vor mai fi primiţi la catedră în această toamnă, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26