Andronescu dă din CASĂ după ce a fost dată AFARĂ din Guvern: "Mi s-a CERUT! N-am făcut-o"

Andreea Cosma / 2 aug 2019, 21:19 Salveaza PDF Comentarii
Ecaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu, fostul ministru al Educației, a declarat că la scurt timp după declarațiile potrivit cărora profesorii care nu au obținut nota 5 la titularizare să nu mai predea la clasă, i s-a cerut să schimbe ordinul, însă nu a precizat și cine a făcut solicitarea.

„România are nevoie de educație, are nevoie de un ministru care să fie un profesionist al domeniului, are nevoie de un sistem care să fie în mică măsură atins de decizii politice. (...) În momentul în care am anunțat public, după examentul de titularizare, că profesorii care nu au luat nici măcar nota 5 nu au ce să mai caute în sistemul de învățământ. (...) după declarația mea publică legată de notele profesorilor, trebuie să vă mărturisesc că mi s-a cerut să schimb acest ordin de ministru”, a spus Ecaterina Andronescu, citată de Mediafax.

Aceasta nu a precizat, însă, cine i-a cerut schimbarea ordinului de ministru.

„N-am făcut-o și nici nu aveam de gând s-o fac, pentru că încălcam propriile mele convingeri. Nu vreau să încerc să mă scuz, dar este o realitate. (...) Știam când am acceptat că vine momentul că trebuie să plec de aici. Plec cu convingerea că nu am făcut lucruri greșite”, a continuat Andronescu.

Ecaterina Andronescu a anunţat, la finele lunii iulie, că dascălii care au luat sub nota 5 la titularizare nu mai au dreptul să predea şi că vrea să ia această măsură întrucât „nu poţi să fii un profesor care ia mai puţin de 5 şi tu să pretinzi elevilor note de trecere”.

Viorica Dăncilă a anunțat, vineri, că a decis să o demită pe Ecaterina Andronescu din funcția de ministru al Educației, după ce aceasta a afirmat că ea a învățat de acasă să nu se urce într-o mașină cu un străin, propunându-l pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, să preia interimatul.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.25