Ana Blandiana: Anul 2018 a fost cel mai UMILITOR an din istoria noastră recentă

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Scriitoarea Ana Blandiana spune într-un comunicat că anul 2018 a fost cel mai umilitor an din istoria noastră recentă.



Anul 2018 a fost cel mai umilitor an din istoria noastră recentă nu numai pentru că suntem conduşi de un grup infracţional organizat, care are ca principal obiectiv demantelarea statului de drept, asigurându-şi astfel confortul delicvenţei, ci şi pentru că acest proces de o gravitate extremă se desfăşoară pe fondul comparativ al centenarului şi în ajunul președinţiei rotative a UE, care ne pun sub reflectoare simbolice degradarea. Umilinţa fără precedent izvorăşte din importanţa toxică pe care o au prostia şi interesul fără ruşine într-un peisaj politic din care au fost extirpate orice idee, orice credinţă, orice umbră de cultură, iar fărădelegea nu se mulţumeşte să calce legea, ci o schimonoseşte şi o face derizorie. Îi doresc ţării mele mulţi ani din care nici unul să nu semene cu 2018 !”, se arată într-un mesaj al Anei Blandiana, scrie hotnews.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel