StiriDiaspora Știri Un român din Italia s-a deghizat în medic pentru a abuza de o femeie internată. Tânârul de 20 de ani a fost arestat 

Un român din Italia s-a deghizat în medic pentru a abuza de o femeie internată. Tânârul de 20 de ani a fost arestat 

Un român din Italia s-a deghizat în medic și a intrat într-un spital acolo unde a vrut să abuzeze de o femeie internată. 

Poliția de Stat a arestat un cetățean de origine română în vârstă de 20 de ani, sub acuzația de agresiune sexuală. 

Conform celor relatate de polițiștii din Florența , în jurul orei unu dimineața, tânărul ar fi pătruns ilegal în spitalul Careggi, acolo unde ar fi hărțuit o femeie internată, cu scuza că trebuie să o viziteze.

Bărbatul, după ce s-ar fi prezentat ca fiind medic tuturor celor din spital, ar fi început să mângâie piciorul femeii, care nu se putea ridica din pat. Acesta a încercat să ajungă cu mâna în zona pelvisului. 

Victima, care dormea în momentul în care românul a intrat peste ea în salon, a început să țipe. Strigătul a atras atenția asistentelor și a unui agent de pază care a dat imediat alarma la 112. Poliția a intervenit imediat și tânărul român a ajuns în cătușe.

Martorii din spital au povestit că în urmă cu doar câteva minute, înainte de a se strecura în camera victimei, ar fi atacat și o asistentă apucând-o strâns de încheietură.

Aceasta din urmă a reușit însă să se elibereze şi să dea o primă alarmă. La strigătele pacientei, tânărul de 20 de ani a fost de fapt prins imediat de asistente și de paznic.

Bărbatul arestat a fost dus la închisoarea Sollicciano.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes