StiriDiaspora Social Un român care s-a răsturnat cu mașina a reușit să scape cu viață, dar a murit călcat de alt autovehicul care venea din spate

Un român care s-a răsturnat cu mașina a reușit să scape cu viață, dar a murit călcat de alt autovehicul care venea din spate

Un român care s-a răsturnat cu mașina a reușit să scape cu viață, dar a murit călcat de alt autovehicul care venea din spate. FOTO: captură realitateadeharghita.net
În această dimineață, la ora 08:20, ISU Harghita a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 12, între localitățile Cozmeni și Băile Tușnad, cu o victimă care a și decedat.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor de intervenție, victima se afla în ambulanța SAJ Băile Tușnad, aplicându-i-se manevre de resuscitare. Echipajele ISU au intervenit pentru deconectarea bornelor de la acumulator.

„La data de 22 decembrie 2021, în jurul orei 08:20, un bărbat 41 de ani, din județul Covasna, în timp ce conducea un autoturism  pe D.N.E 578, în localitatea Cozmeni din direcția Tușnad către Miercurea-Ciuc, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat  în șanțul de pe marginea drumului. După producerea evenimentului, conducătorul auto a ieșit din vehicul, moment în care a fost acroșat de un alt autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Tușnad, care a intrat în coliziune cu autoturismul răsturnat.

În urma evenimentului bărbatul de 41 de ani a suferit mai multe vătămări, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului, dar, din păcate, a decedat. Șoferul celui de-al doilea autoturism a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, au transmis autoritățile, potrivit realitatea.net.

[citeste si]

Alte știri de interes