StiriDiaspora Social Un pacient din Drobeta Turnu Severin, bolnav de Covid-19, a fugit din spital

Un pacient din Drobeta Turnu Severin, bolnav de Covid-19, a fugit din spital

Foto ILUSTRATIV
Un pacient bolnav de Covid 19 a fugit din spitalul din Drobeta Turnu Severin, unde era internat. Medicii au chemat poliţia în ajutor şi l-au prins în scurt timp în apropierea unităţii sanitare.

Atunci când a luat decizia să fugă din spital, bărbatul era conectat la două surse de oxigen! A profitat de faptul că a putut deschide o uşă pe unde să se facă nevăzut. Cadrele medicale au dat imediat alarma şi, cu ajutorul poliţiştilor, l-au prins destul de repede şi l-au adus înapoi în salon.

Pacientul a făcut însă un adevărat tărăboi, cerând ajutorul trecătorilor. Se pare că bărbatul nu mai dorea să rămână internat, deşi medicii i-au explicat foarte clar că face parte din categoria de risc şi nu poate fi tratat acasă.

Are diabet şi a suferit şi un infarct, aşa că trebuie supravegheat de medici. Acum pacientul de 54 de ani are dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

[citeste si]

Alte știri de interes