StiriDiaspora Știri Traian Băsescu, cale extraordinară de atac: Cere revizuirea sentinței prin care a fost declarat colaborator al Securității

Traian Băsescu, cale extraordinară de atac: Cere revizuirea sentinței prin care a fost declarat colaborator al Securității

Schimb dur de replici în direct între Traian Băsescu și Marian Vanghelie: „O să iasă la lumină tot"
Fostul președinte Traian Băsescu cere revizuirea sentinței de colaborator al fostei Securități.

Curtea de Apel București a programat primul termen în octombrie.

ICCJ a stabilit, pe 23 martie, că fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, decizia fiind definitivă. În urma acestei decizii, Băsescu şi-a pierdut beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte.

Traian Băsescu deschide al doilea proces împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază

Traian Băsescu a deschis la Curtea de Apel Bucureşti un al doilea proces împotriva Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care solicită anularea deciziei prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie şi pază cuvenit foştilor preşedinţi. Este al doilea proces deschis de Traian Băsescu, după ce anterior el a solicitat judecătorilor suspendarea efectelor hotărârii SPP.

În calitate de şef al statului, în perioada 2004 - 2014, Traian Băsescu beneficia de o serie de privilegii. Astfel, el a primit în folosinţă gratuită o vilă de protocol pe strada Gogol din Sectorul 1 al Capitalei, avea indemnizaţie şi dispozitiv de protecţie şi pază de la SPP.

În baza Legii nr. 406/2001, modificată ulterior, foştii preşedinţi pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanţa a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Cum Traian Băsescu a primit în luna martie, la Instanţa supremă, o decizie definitivă că a fost colaborator al Securităţii, RA-APPS l-a notificat că are la dispoziţie 60 de zile să părăsească vila de protocol, iar pe 28 martie, SPP l-a anunţat că nu mai beneficiază de dreptul la protecţie şi pază din partea Serviciului.

Traian Băsescu a deschis două procese în instanţă împotriva SPP. Potrivit CNSAS, Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini.

Alte știri de interes