StiriDiaspora Social Spania. Tânăr român, protagonistul unor scene violente, cu tentă sexuală, la un loc de joacă

Spania. Tânăr român, protagonistul unor scene violente, cu tentă sexuală, la un loc de joacă

loc_de_joaca_madrid
Poliția spaniolă a arestat un bărbat, care a încercat să violeze o femeie în vârstă de 25 de ani, într-un loc de joacă pentru copii în cartierul San Blas.

Evenimentele au avut loc pe 29 iunie, la 23.42, când un vecin a alertat poliţiştii, precizând că a fost martorul unui atac într-o zonă de joacă pentru copii de pe strada Alcalá.

În timp ce se apropiau de zona de joacă a copiilor, poliția a constatat că un român de 31 de ani stătea peste o femeie, ținând-o strâns de brațe. Mai mult bărbatul reuşise să-şi dea jos pantalonii. La vederea oamenilor legii, victima a început să strige, iar agresorul a încercat să fugă.

Victima, de naționalitate peruviană, în vârstă de 25 de ani, spus că nu-i cunoaște agresorul. Bărbatul însă a declarat că au avut cândva o relaţie şi acum s-au întâlnit pentru a bea ceva împreună. Ce doi erau în stare de ebrietate, spun oamenii legii, potrivit telemadrid.es.

Femeia a fost transferată la Spitalul din La Paz pentru investigaţii medicale. Martorii au spus că au chemat poliția deoarece femeia ţipa, iar bărbatul a împins-o violent pe banca de la locul de joacă.

[citeste si]

Alte știri de interes