StiriDiaspora Social Spania. Un român a fost arestat după ce și-a obligat partenera să se prostitueze

Spania. Un român a fost arestat după ce și-a obligat partenera să se prostitueze

Poliția Națională din Palma a încheiat operațiunea "Gloria", în cadrul căreia o persoană de origine română, un bărbat de 31 de ani, a fost arestat pentru că și-a obligat iubita, o româncă de 20 de ani să se prostitueze.

Cercetările au început în urma unei plângeri depuse la grupul I de anchetă al UCRIF, de către o tânără, care a explicat poliției ce se întâmpla. La începutul lunii noiembrie, un bărbat în vârstă de 31 de ani, cu care avea o relație amoroasă de câteva luni a obligat-o să se prostitueze.

Românul i-a spus că trebuie să lucreze ca prostituată pentru a câștiga bani pentru el, deoarece la rândul lui era amenințat de cineva. Bărbatul a avertizat-o că dacă vorbește cu tatăl ei, vor fi uciși amândoi.

Așa a ajuns tânăra să se prostitueze. Din cauza fricii pe care i-o producea această situație, dar și din cauza faptului că nu-i putea cere ajutorul tatălui ei, care era singura ei legătură pe insulă. Fata a început să se prostitueze într-un apartament situat în cartierul Son Dameto din Palma, unde ar putea fi mai multe femei străine. în aceeași situație.

Grație Poliției Naționale din Palma, prietenul ei a fost arestat, iar românca se află acum în siguranță. Cercetările poliției continuă.

Tot în Palma, un bărbat a sechestrat în casă o prostituată după ce și-a petrecut noaptea cu ea

Un bărbat a fost arestat pentru că a bătut, și a ținut timp de două ore în casa sa, o femeie cu care își petrecuse noaptea după ce o contactase de la un club de prostituție din Palma.

Victima, o cetățeancă columbiană, fusese angajată pentru o zi ca prostituată, iar noaptea și-a petrecut-o la domiciliul presupusului agresor, cu care a întreținut relații sexuale.

A doua zi, bărbatul, un spaniol în vârstă de 39 de ani care consumase alcool și cocaină, a început să fie agresiv cu femeia, insultând-o și agresând-o, aplicându-i mai multe lovituri și mușcături, victima prezentând urme grave de dinți pe corp.

Deținutul a amenințat-o că o va da afară din țară deoarece "cunoștea persoane foarte importante și cu multă putere", legate mai ales de clubul de prostituție din care făcea parte victima.

Femeia a încercat să îl liniștească și să îi ceară să o lase să plece, dar agresorul a ținut-o două ore, împiedicând-o să iasă din casă, stând în fața ușii. În cele din urmă,  Poliția Națională l-a arestat pe presupusul agresor pentru o infracțiune de reținere ilegală, vătămare corporală și amenințare.

Alte știri de interes