StiriDiaspora Știri Serie de cutremure în insula Creta: Al doilea de peste cinci grade, în ultimele trei zile. Seismul, resimțit și în Egipt

Serie de cutremure în insula Creta: Al doilea de peste cinci grade, în ultimele trei zile. Seismul, resimțit și în Egipt

Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a avut loc miercuri dimineața în Creta, Grecia, care a fost resimțit și în Egipt

Potrivit Reuters, nu au fost raportate persoane rănite sau pagube materiale.

Autoritățile egiptene au anunțat că seismul a fost resimțit în unele orașe ale țării.

Akis Tselentis, directorul Institutului Geodinamic din Grecia, a declarat că seismul a avut loc în mare și că dacă ar fi fost înregistrat pe uscat ar fi produs pagube.

Conform institutului din Grecia, cutremurul a avut loc la adâncimea de 42,7 km.

Este al doilea cutremur care lovește insula Creta în ultimele trei zile. Un alt seism cu magnitudinea de 5.6 a avut loc duminică seara în apropiere de insula Creta din Grecia, fără a fi raportate pentru moment victime sau pagube, a anunţat institutul grec de geodinamică citat de Reuters.

Centrul european mediteranean de seismologie EMSC a raportat iniţial o magnitudine de 6.

Institutul grec de geodinamică a menţionat că seismul s-a produs la o adâncime mică, de 6,4 kilometri.

[citeste si]

Alte știri de interes