StiriDiaspora Social Scene șocante în ambulanță: Un angajat a fost înjunghiat de pacientul pe care îl transporta

Scene șocante în ambulanță: Un angajat a fost înjunghiat de pacientul pe care îl transporta

Un angajat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Galaţi a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen chiar de pacientul pe care îl transporta.    

Ambulanțierul a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în abdomen de pacientul de 78 de ani pe care îl transporta, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al SAJ, Mihai Polinschi.

Potrivit acestuia, agresiunea s-a produs când pacientul, aflat pe targă, a fost predat de către echipajul ambulanţei la căminul de bătrâni în care era internat.

Bărbatul este acum internat în spital, după ce a fost înjunghiat de pacientul aflat pe targă.

"Va sta sub urmărire câteva zile, a fost înjunghiat în abdomenul inferior, nu i-a pus viaţa în pericol, dar putea fi mult mai rău. Agresorul l-a înjurat pe ambulanţier şi apoi l-a atacat cu un obiect ascuţit. Pacientul a reacţionat în momentul în care i s-au eliberat curelele de la targa pe care se afla. Are o cicatrice post operatorie şi este diagnosticat cu demenţă", a spus Mihai Polinschi.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările pentru aflarea împrejurărilor în care s-a produs agresiunea, scrie Agerpres.

Român, înjunghiat în timp ce dormea, de un om al străzii pe care l-a primit în casă. Criminalul s-a ascuns în fântână

Un caz la fel de șocant a avut loc recent, cu un român în vârstă de 58 de ani, din județul Bacău, care a fost înjughiat de un om al străzii, de care i se făcuse milă și pe care îl lăsase să stea în locuința sa. 

Bărbatul de 58 de ani a fost înjughiat de omul străzii, iar în prezent, acesta se află în stare gravă la spital, scrie ȘtirileProtv. Din primele cercetări, se pare că străinul, un om al străzii, l-a înjunghiat în somn, în propria casă.

Gazda îi oferise mâncare și adăpost peste noapte, însă atacatorul a reacționat violent. Momentan, nu este cunoscut motivul care l-a determinat pe omul străzii să acționeze în acest mod.

Victima a fost lovită de șapte ori. Cu toate acestea, bărbatul a avut puterea să ceară ajutor soției sale și ginerelui, care erau în altă parte a casei. Soția sa a fost cea care a sunat la 112, iar bărbatul a ajuns imediat în sala de operații.

Cât despre agresor, acesta a fugit din casă, urmărit de rudele victimei. După câteva sute de metri, a vrut să se ascundă într-o fântână, însă aceasta avea 20 de metri adâncime. Astfel că, atacatorul s-a rănit grav, după ce a sărit înăuntru.

Bărbatul de 37 de ani are un traumatism puternic la coloana vertebrală și ar putea rămâne paralizat, spun medicii, relatează ȘtirileProtv.

[citeste si]

Alte știri de interes