StiriDiaspora Știri Reguli noi pentru românii care aduc alcool și tutun din țările unde-s mai ieftine. Riscă amenzi de până la 100 000 lei

Reguli noi pentru românii care aduc alcool și tutun din țările unde-s mai ieftine. Riscă amenzi de până la 100 000 lei

Aglomerație la Vama Nădlac II. Zeci de maşini şi camioane așteaptă la coadă. Sursă foto - Stiridiaspora
Românii care cumpără alcool și produse din tutun din alte state membre ale Uniunii Europene și le aduc în țară pentru consum propriu vor fi supuși unor reguli noi. Autoritatea Vamală Română și Agenția Națională de Administrare Fiscală au introdus criterii temporale pentru transporturile repetate, astfel încât autoritățile să poată face diferența între cumpărăturile pentru uz personal și activitățile comerciale desfășurate fără plata taxelor.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat noile măsuri și spune că acestea sunt necesare pentru combaterea evaziunii fiscale și a contrabandei.

Până acum, legislația stabilea limite cantitative pentru produsele accizabile transportate în România dintr-un alt stat UE, însă nu preciza și intervalul în care aceste cantități puteau fi introduse din nou în țară. În aceste condiții, aceeași cantitate de produse putea fi transportată în România în mod repetat, inclusiv zilnic, cu justificarea că era destinată consumului propriu.

„Eforturile de combatere a evaziunii și contrabandei trebuie dublate de reguli clare și instrumente legislative adecvate”, a transmis Alexandru Nazare.

Reguli diferite pentru tutun și alcool

Potrivit ministrului Finanțelor, noile reguli introduc și criterii temporale clare. În cazul produselor din tutun, într-un interval de 40 de zile de la ultima constatare înregistrată, cantitățile transportate nu pot depăși limitele prevăzute de legislație.

Pentru băuturile alcoolice, perioada de referință este stabilită la un an. În acest interval, transporturile trebuie să se încadreze în limitele cantitative legale pentru a putea fi considerate destinate consumului propriu.

Măsurile vizează exclusiv transporturile realizate pentru uz personal, în scop necomercial. Autoritățile vor putea însă lua în calcul frecvența și cantitatea transporturilor atunci când există indicii că produsele nu sunt, în realitate, destinate consumului personal.

Astfel, transporturile repetate de produse accizabile pot fi considerate indicii ale unei activități economice, inclusiv atunci când persoana susține că produsele sunt cumpărate pentru uz propriu.

Amenzi de până la 100.000 de lei și confiscarea produselor

Noile prevederi vin și cu sancțiuni importante. Depășirea limitelor stabilite poate atrage amenzi cuprinse între 20.000 și 100.000 de lei, precum și confiscarea produselor.

Autoritățile vor avea, totodată, un instrument nou pentru urmărirea transporturilor.

La nivelul Autorității Vamale Române va fi instituit un Registru electronic de evidență a introducerilor ocazionale de produse accizabile. Acesta va permite înregistrarea istoricului transporturilor și o mai bună trasabilitate a produselor introduse în România.

Potrivit lui Nazare, sistemul ar trebui să permită autorităților să aplice aceleași reguli în mod unitar și să identifice mai ușor situațiile în care transporturile declarate ca fiind pentru consum propriu au, de fapt, un caracter comercial.

Românii pot cumpăra în continuare alcool și tutun din UE pentru consum propriu

Ministrul Finanțelor precizează că noile reguli nu elimină dreptul persoanelor fizice de a cumpăra produse accizabile dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene și de a le transporta în România pentru consum propriu. Schimbarea constă în introducerea unor criterii temporale, pe lângă cele cantitative existente deja.

„Menținem dreptul românilor de a cumpăra produse supuse accizelor, pentru consum propriu, dintr-un alt stat UE, în limitele cantitative legale - adăugând criterii temporale clare, pentru a delimita transporturile ocazionale de cele care pot avea caracter comercial”, a explicat Nazare.

În același timp, autoritățile încearcă să limiteze situațiile în care produsele sunt cumpărate în mod repetat din alte state membre și introduse în România sub justificarea consumului personal, deși frecvența și volumul transporturilor pot indica o activitate comercială nefiscalizată.

Ministrul susține că măsurile urmăresc și protejarea firmelor care își achită taxele și accizele și care concurează cu operatori ce introduc și comercializează produse fără ca activitatea să fie fiscalizată.

„Lupta cu evaziunea fiscală și contrabanda înseamnă mai mult decât control. Înseamnă legi clare, instrumente de monitorizare și capacitatea autorităților de a interveni eficient acolo unde apar abuzuri”, a transmis Alexandru Nazare.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes