StiriDiaspora › Sanatate › Protestul la mina de cărbune Vulcan. 67 de mineri refuză să iasă din subteran

Protestul la mina de cărbune Vulcan. 67 de mineri refuză să iasă din subteran

Protestul de la mina de cărbune Vulcan continuă. 67 de mineri refuză să iasă din subteran.

Protestul declanşat de minerii de la exploatarea de cărbune Vulcan continuă, 67 de angajaţi aflându-se încă în subteran, miercuri, nemulţumiţi de diferenţele la salariu pe care minerii transferaţi de la Lupeni le-au constatat în comparaţie cu colegii lor de la mina Vulcan.

Prefectul judeţului Hunedoara, Szell Lorincz, a coborât în subteran alături de conducerea Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) şi liderul Sindicatului Muntele, în încercarea de a dezamorsa situaţia de criză.

"I-am ascultat şi mi-au spus doleanţele lor. Adică creşterea la nivelul maxim a salariilor tuturor angajaţilor din cadrul companiei şi aplicarea coeficienţilor de ierarhizare din contractul colectiv de muncă. (...) Este pentru prima dată când am fost într-o mină. Condiţiile sunt foarte grele. Eu le-am recomandat să iasă afară şi ceea ce pot face în calitate de prefect este de a transmite solicitările lor către Guvern şi de a cere rezolvarea problemelor lor", a spus prefectul Szell Lorincz.

Ce s-a întâmplat cu salariile

La rândul său, directorul general al CEVJ, Samuel Dioane, a explicat că diferenţele salariale au apărut după anul 2023, în urma modificărilor rezultate pe baza încadrărilor şi a responsabilităţilor angajaţilor.

"Din păcate, legislaţia - există ordonanţa trenuleţ, Ordonanţa 89, Ordonanţa 4, care interzic creşterea salarială. Nu numai la noi. Diferenţele sunt mici, de 50 de lei, 100 de lei, depinde de salariu. Nu sunt foarte mari, dar oamenii sunt nemulţumiţi că venitul lor net este mic în comparaţie cu munca pe care o depun", a explicat Dioane.

În ceea ce priveşte protestul minerilor, directorul general a menţionat că situaţia este cunoscută la Ministerul Energiei şi că secretarul de stat Marius Poşa va sosi la Vulcan şi va intra în subteran pentru a discuta cu angajaţii nemulţumiţi.

Directorul general al CEVJ a mai arătat că minerii din subteran nu sunt în pericol, precizând, totodată, că o echipă de salvatori mineri asigură asistenţa medicală.

"Salvatorii noştri sunt foarte bine instruiţi în intervenţii, atât asupra părţii de zăcământ, cât şi în salvarea de vieţi omeneşti", a punctat Samuel Dioane.

Pe de altă parte, preşedintele Sindicatului Muntele, Alin Sîn, a menţionat că situaţia din subteran este dificilă şi că unii dintre minerii protestatari sunt dispuşi să intre în greva foamei pentru a-şi susţine revendicările.

"Am stat de vorbă cu minerii şi este foarte greu să-i convingi fără garanţii serioase. Au nevoie de o garanţie din partea unui oficial, cel puţin de la Ministerul Energiei, nu mai jos, prin care să le confirme că doleanţele lor vor fi rezolvate. Sunt revendicări de bun simţ, nu au nimic extraordinar în conţinut. Şi au nevoie de un termen rezonabil pentru că ei spun că nu mai pot rezista în condiţiile acelea foarte multă vreme. De asemenea, au declarat că dacă nu li se rezolvă problemele în felul în care doresc, unii dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei", a declarat liderul sindical.

Totodată, sindicaliştii aşteaptă un răspuns de la Bucureşti privind organizarea unei întâlniri între o delegaţie a Sindicatului Muntele cu reprezentanţii Guvernului.

În plus, liderul Sindicatului Muntele a precizat că a solicitat garanţii că angajaţii care participă la protest nu vor fi supuşi unor represalii. 

Alte știri de interes