Eveniment tulburător în curtea bisericii din Loria. Totul s-a întâmplat în timpul slujbei de seară. Atmosfera de rugăciune a fost întreruptă de o discuție care suna mai degrabă a ceartă și care se auzea din curtea bisericii. Aceasta a continuat timp de mai multe minute. La un moment un voluntar al bisericii, un tânăr de doar 17 ani, a ieșit din bisercă pentru a vedea ce se întâmplă. Afară erau două persoane care vorbeau foarte tare. Tânărul le-a spus să vorbească mai încet sau să plece.
Dintr-o dată, unul din ei, un român, fără să pronunțe vreun cuvânt, îl lovește cu putere în figură, fără ca tânărul să-și dea seama măcar ce s-a întâmplat. Lovitura a fost atât de puternică încât, tânărul s-a prăbușit la pământ într-o baltă de sânge, în curte bisericii. Imediat colegii din biserică au sunat la ambulanță și la poliție. Diagnosticul este dificil: mai multe fracturi la nas și diverse părți ale feței. De asemenea, băiatului i-a fost spartă arcada și s-a ales cu râni și pe gât de la căderea pe pământ.
O patrulă a carabinierilor din Riese ajunsă foarte repede fața locului în timp real a început o anchetă. Oamenii legii au început să adune elemente utile pentru identificarea agresorului: din mărturiile celor prezenți, dar și din cele declarate de victimă, agenții bănuiesc cine ar putea fi autorul acestui gest violent.
Anchetele efectuate în zilele următoare confirmă suspiciunile: atacatorul este un tânăr de 22 de ani de naționalitate română, deja cunoscut poliției, domiciliat în Loria. Individul este cercetat în stare de libertate pentru loviri și alte violențe.
[citeste si]