Potrivit ilgiorno.it, una din ipotezele poliției este aceea că minora a plecat în mod voluntar cu prietenul ei, un adult de etnie romă, care pare să trăiască într-o tabără nomadă în Lomellina. De asemenea, în momentul de față, tânărul ar fi investigat pentru răpirea copilului.
Un anume Marius ar fi sunat familia fetei și le-ar fi spus părinților, în limba română, că fiica lor este cu nepotul lui, iar dacă o mai caută, vor muri.
Familia este disperată și lansează apeluri peste tot. Cazul Elenei Petriu a fost prezentat și pe Rai 3, în timpul emisiunii „Cine a văzut-o?”.
Citește și Italia. Elevă ROMÂNCĂ de 14 ani, DISPĂRUTĂ. Telefonul misterios primit de părinți (VIDEO)
„Trebuie să-mi dați fiica înapoi, vă rugăm să o lăsați în pace și să nu o răniți, este doar o fetiță. Adu-o acasă sau las-o unor prieteni pe care îi cunoaștem. Oricine o ascunde va ajunge în închisoare, este o crimă să ascunzi un minor. Nu voi face pace cu nimeni până când fiica mea nu va fi în siguranță și toată lumea va merge în închisoare", a jurat mama fetei”, a declarat mama Elenei.
Colegii de clasă ai Elenei și localnicii organizează un protest la lumina lumânărilor, luni seara, la parcul din Via Bizet din Pioltello.
[citeste si]