Elena Căliman lucra ca asistentă la un casa de bătrâni „Villa Cesarea”, iar după masa de prânz o bătrână a făcut mizerie, răsturnând mâncarea apoi s-a mânjit la gură cu mâncare, relatează observator.tv.
Românca a cedat impulsului şi a dus-o la toaletă, unde s-a răzbunat pe ea într-un mod de neimaginat.
Asistentă româncă arestată în Italia pentru o pedeapsă oribilă aplicată în toaletă unei bătrâne
Elena Căliman, o româncă de 47 de ani, asistenta într-o casă de bătrâni din Ravenna, Italia, a fost arestată în cursul zilei de astăzi după ce i-a aplicat o pedeapsă inimaginabilă unei bătrâne care arunca cu mâncare prin sala de mese şi se murdărise intenţionat pe faţă.
Românca a dus-o la baie apoi a mânjit-o pe faţă cu fecale şi ar fi forţat-o să le ingereze, informează ilrestodelcarlino.it. Bătrâna terifiată a suferit un infarct şi a fost transportată la spital.
Românca a fost închisă la Forli, ca urmare a unui ordin de arestare preventivă emis de judecătorul Janos Barlotti, la cererea procurorului Cristina D'Aniello, care a coordonat investigațiile poliției locale, asistate de carabinieri.
Pe parte administrativă, după primirea rapoartelor din partea Primăriei, s-a dispus deja suspendarea activității casei respective de bătrni, din cauza "pericolului pentru protejarea interesului public în materie de sănătate". Toți bătrânii au fost transferați ulterior în alte unități.
[citeste si]