StiriDiaspora Social Franța. Româncă, metodă ușoară de a obține bani de la pensionari: Se prefăcea că este surdă și îi punea să semneze

Franța. Româncă, metodă ușoară de a obține bani de la pensionari: Se prefăcea că este surdă și îi punea să semneze

O româncă, în vârstă de 31 de ani, a fost arestată, pe 6 ianuarie, după ce a fost prinsă în parcarea unui supermarket din Béziers, Franța, că se apropia de oamenii în vârstă și le cerea bani punându-i să semneze pe un document fals.

Metoda româncei de a face bani nu a ținut prea mult. Ea se prefăcea că este cu deficiențe de auz și că strânge bani pentru o fundație. Astfel, se apropia de pensionari, atrăgând milă și obținea bani. Victimele semnau un document fals, cu antetul fundației, și îi dădeau româncei banii cu bună-credință.

„În timpul custodiei sale de poliție, românca a recunoascut faptele și a recunoscut că a folosit un document fals pentru a convinge trecătorii să-i dea bani”, mărturisește Raphaël Balland, procuror la Béziers, potrivit france3-regions.francetvinfo.fr.

Instanța penală Béziers a condamnat-o pe româncă astăzi la 9 luni de închisoare cu detenție continuă și interzicerea șederii în Franța continentală timp de 5 ani pentru acte de fraudă cu apel la public pentru a colecta fonduri pentru asistență umanitară sau socială.

[citeste si]

Alte știri de interes