Informația a fost transmisă angajaților de la compania xAI, achiziționată recent de SpaceX.
"Estimarea mea este că, în decurs de doi până la trei ani, modalitatea cu cel mai mic cost de a genera calcul AI va fi în spaţiu", a scris Elon Musk într-o actualizare din 2 februarie prin care a anunțat achiziția xAI de către SpaceX.
Aceeași idee a fost reluată pe 11 februarie, în cadrul unei întâlniri cu personalul xAI, filmată și publicată pe rețeaua X. Musk a precizat că, deși în prezent compania se concentrează pe lansarea sateliților AI de pe Pământ, noua rachetă Starship va permite, în viitor, operațiuni desfășurate și pe alte corpuri cerești.
"Datorită progreselor precum transferul de combustibil propulsor în spaţiu (...) nava va fi capabilă să transporte cantităţi masive de materiale şi echipamente pe Lună. Odată acolo, va fi posibil să se stabilească o prezenţă permanentă pentru activităţi ştiinţifice şi de producţie", scria Musk în actualizarea din 2 februarie.
Potrivit acestuia, viitoarele fabrici lunare ar putea utiliza resursele disponibile pe Lună pentru a construi sateliți și pentru a-i lansa direct în spațiu.
"Prin utilizarea unei catapulte electromagnetice şi a producţiei (localizate) pe Lună este posibil să punem 500 până la 1000 TW/an (terawaţi pe an) de sateliţi AI în spaţiul profund, să urcăm în mod semnificativ pe scara Kardaşev şi să valorificăm un procent netrivial din puterea Soarelui", scria el.
Ce este scara Kardașev
Scara Kardașev, formulată în 1964, clasifică nivelul de dezvoltare al civilizațiilor în funcție de cantitatea de energie pe care o pot controla. O civilizație de tip I poate folosi întreaga energie a planetei sale, una de tip II poate valorifica energia stelei sale, iar o civilizație de tip III ar putea exploata energia unei galaxii întregi. În prezent, omenirea nu a atins nici măcar primul nivel din această clasificare.
Ideea utilizării catapultelor electromagnetice pe Lună nu este una nouă. Musk se inspiră din conceptele propuse de vizionarul cercetător Gerard O'Neill încă din anul 1974.
Aceste „catapulte electromagnetice”, cunoscute și ca sisteme de tip „tun Gauss”, pot fi adaptate pentru a accelera inclusiv obiecte nemagnetice. Una dintre aplicațiile imaginate de O’Neill viza lansarea în spațiu a unor fragmente de minereu extrase de pe Lună. Odată ajunse pe orbită, acestea ar fi putut deveni materie primă pentru construcția de colonii spațiale sau sateliți solari.
Ce este catapulta electromagnetică
Gerard O’Neill a dezvoltat acest concept în cadrul Massachusetts Institute of Technology, alături de colegul său Henry Kolm și un grup de studenți voluntari, care au realizat un prototip experimental.
Ulterior, cu sprijin financiar din partea Institutului de Studii Spațiale, au fost construite versiuni îmbunătățite, demonstrând că o catapultă electromagnetică de doar 160 de metri ar putea proiecta materiale în spațiu de pe suprafața Lunii.
În cadrul testelor de laborator, Kolm, O’Neill și studenții implicați au arătat că este posibilă realizarea unei catapulte electromagnetice lunare cu o lungime de câțiva kilometri, capabilă să transporte anual până la 600.000 de tone de material către punctele Lagrange din sistemul Pământ–Lună.
Mai recent, ideea a fost susținută și de Robert Peterkin, cercetător la compania General Atomics Electromagnetic Systems. În 2023, acesta a prezentat un raport Oficiului de Cercetare Științifică al Forțelor Aeriene din SUA, intitulat "Lansare electromagnetică selenară pentru exploatarea resurselor pentru a îmbunătăţi securitatea naţională şi creşterea economică".