Materialul, intitulat „Migrația sărăciei în UE: statul bunăstării într-un impas?”, realizat de Jana Gareis și disponibil în mediateca ARD, prezintă situația mai multor orașe germane care se confruntă cu venirea unor familii numeroase din România și Bulgaria, în special din comunitățile de romi.
Subiectul provoacă nemulțumire în unele comunități locale, unde locuitorii reclamă schimbările produse în cartierele lor. Un bărbat din Magdeburg afirmă că se simte „ca un străin”, în contextul transformărilor demografice din zona în care locuiește.
Cum ar putea ajunge familiile din România la 3.000 de euro lunar din ajutoare sociale
Potrivit documentarului, o combinație între legislația socială germană și regulile europene privind libera circulație ar permite unor familii să beneficieze de ajutoare sociale consistente, chiar dacă desfășoară doar activități profesionale limitate.
Marc Ekxnat, reprezentant al Asociației Germane pentru Dezvoltare Urbană și Municipală, explică faptul că interacțiunea dintre legislația germană și cea europeană creează posibilități de abuz în sistemul de asistență socială.
Concret, potrivit calculelor prezentate de realizatoarea documentarului, diferența de venit pentru o familie cu șapte copii poate ajunge la aproximativ 3.000 de euro net pe lună între Germania și România.
Sumele provin din cumularea mai multor forme de sprijin oferite de statul german, printre care ajutorul pentru venitul minim, alocațiile pentru copii și sprijinul pentru plata locuinței. Pentru accesarea anumitor beneficii, legislația europeană impune îndeplinirea unor condiții, inclusiv desfășurarea unei activități profesionale, chiar și sub forma unui mini-job sau a unei activități independente.
Viceprimarul din Bărbulești eliberează zeci de certificate în fiecare lună
Documentarul ajunge și în România, unde realizatoarea a vizitat mai multe localități din apropierea Bucureștiului. Unul dintre personajele prezentate este Zobar-Marian Cutitaru, viceprimarul orașului Bărbulești, care vorbește despre sprijinul acordat familiilor numeroase care pleacă în Germania.
Potrivit acestuia, administrația locală eliberează lunar între 20 și 30 de certificate care atestă că minorii din familiile respective nu beneficiază de alocații pentru copii în România.
Documentele sunt necesare pentru ca părinții să poată solicita anumite prestații sociale în Germania. „Este ca o comoară pentru țara noastră și pentru copiii noștri din România”, afirmă viceprimarul în materialul jurnalistic.
Un român stabilit în Germania îi explică realizatoarei mecanismul printr-o declarație directă: „Lucrăm în Germania, iar apoi aducem banii aici”.
Mașini de lux și vile construite cu banii câștigați în Germania
Realizatoarea documentarului descrie schimbările vizibile din localitățile românești vizitate. Dacă în trecut existau numeroase case abandonate și căruțe trase de cai, acum pe străzi pot fi văzute mașini de lux, unele cu numere de înmatriculare germane, iar în localitate au apărut vile spațioase.
Leontin Zamfir, primarul orașului Bolintin-Vale, confirmă dezvoltarea localității în ultimii ani.
Marian Grozea, reprezentant al comunității locale de romi, explică motivele pentru care tot mai multe familii aleg Germania: „Le place stabilitatea din Germania. Au văzut cât de bine se trăiește acolo”.
La rândul său, Marcel Bamboi, primarul localității Fântânele, consideră că fenomenul este strâns legat de beneficiile oferite de statul german. „Dacă Germania nu ar fi oferit aceste servicii, probabil că nu ar fi existat”, afirmă acesta.
Primarii germani cer schimbarea regulilor europene
În Germania, autoritățile locale din zonele afectate susțin că fenomenul este cunoscut de mai mulți ani, însă intervențiile sunt îngreunate de cadrul legislativ național și european.
Simone Borris, primarul orașului Magdeburg, critică actualele reglementări și cere o revizuire a condițiilor de acces la prestațiile sociale.
„Pragul scăzut de acces trebuie ajustat”, este mesajul transmis de aceasta parlamentarilor germani. Edilul reclamă dificultatea verificării situațiilor individuale și a stabilirii cazurilor în care beneficiile sunt obținute în mod nejustificat.
În orașul Hagen, autoritățile au încercat să limiteze fenomenul încă de acum aproximativ zece ani. A fost creat un grup de lucru din care fac parte poliția, serviciile de ordine publică, agenția pentru ocuparea forței de muncă și alte instituții. Acestea organizează controale în zonele rezidențiale considerate problematice, pentru identificarea eventualelor fraude cu prestații sociale.
Frederik Kowalski, director operațional în cadrul structurii, consideră însă că este nevoie de o mai bună colaborare între instituții și de acces rapid la informațiile relevante.
Aceeași poziție este susținută și de Jan Kaltofen, reprezentant al centrului pentru ocuparea forței de muncă din Halle, care cere modificarea regulilor de acces la ajutoarele sociale.
Germania pregătește măsuri împotriva fraudei sociale
Problema a ajuns și pe agenda guvernului federal. La sfârșitul lunii septembrie, autoritățile germane au adoptat un plan în zece puncte destinat combaterii fraudelor din sistemul de asistență socială.
Cu toate acestea, documentarul atrage atenția că exploatarea prevederilor europene privind libera circulație nu este abordată în mod direct în acest plan.