Marea Britanie: persoanele născute după 2008 nu vor mai avea voie să fumeze
29 Aprilie 2026
"Am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 că un minor în vârstă de 12 ani, din Iaşi, în timp ce se afla pe strada Cicoarei, a fost înjunghiat în picior de trei băieţi. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care efectuează cercetări în vederea întocmirii situaţiei de fapt. Băiatul a fost transportat la Spitalul Sfânta Maria, pentru acordare de îngrijiri medicale", a declarat agentul-şef Diana Iacob, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Iaşi.
Potrivit medicilor, starea copilului nu este gravă, el fiind stabilizat.
[citeste si]