StiriDiaspora Știri Biden merge în Arabia Saudită și Israel. Pe arabi va încerca să-i convingă să crească producția de petrol 

Biden merge în Arabia Saudită și Israel. Pe arabi va încerca să-i convingă să crească producția de petrol 

Preşedintele american Joe Biden va călători luna viitoare în Arabia Saudită şi Israel, iar Casa Albă intenţionează să anunţe călătoria în această săptămână, potrivit unor surse.

Călătoria lui Biden, care ar urma să aibă loc la jumătatea lunii iulie, ar putea include o întâlnire cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, a precizat sursa, potrivit Reuters.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate a confirmat că este planificată o călătorie a lui Biden în Israel şi Arabia Saudită. „Nu avem alte detalii ale călătoriei de confirmat, dar vom anunţa de îndată ce le vom avea”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Casa Albă a anunțat că Biden consideră că prinţul moştenitor este un „paria” pentru rolul său în uciderea unui oponent politic, jurnalistul Jamal Khashoggi de la Washington Post, în Turcia, în 2018.

Asasinarea lui Khashoggi la consulatul saudit din Istanbul a pătat imaginea prinţului moştenitor ca reformator. Guvernul saudit a negat orice implicare din partea sa.

Vizita ar avea ca scop consolidarea relaţiilor cu Arabia Saudită într-un moment în care Biden încearcă să găsească modalităţi de a reduce preţul benzinei în Statele Unite, relatează Mediafax. 

Biden: Zelenski nu a luat în seamă avertismentele privind invadarea Ucrainei

Joe Biden a afirmat că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, "nu a vrut să audă" avertismentele americane înainte ca Rusia să-i invadeze ţara, notează AFP.

"Mulţi oameni au crezut că exagerez" când am vorbit despre un atac rus asupra Ucrainei înainte de a începe, a declarat preşedintele american în cursul unei recepţii la Los Angeles, destinată strângerii de fonduri pentru Partidul Democrat.

"Dar ştiam că avem informaţii în acest sens. (Preşedintele rus Vladimir Putin) urma să treacă graniţa. Nu era nicio îndoială, iar Zelenski nu a vrut să audă asta", a adăugat el în faţa jurnaliştilor.

Statele Unite au început să avertizeze despre pregătirile pentru o invazie a Ucrainei cu mult înainte ca preşedintele rus să anunţe la 24 februarie o "operaţiune specială" împotriva ţării.

Aceste avertismente au suscitat neîncredere şi chiar critici mai mult sau mai puţin voalate din partea unor aliaţi europeni care considerau la acea vreme că Statele Unite sunt prea alarmiste. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes