StiriDiaspora Social Asociația Română din Tomelloso organizează o donație de alimente pentru Ucraina

Asociația Română din Tomelloso organizează o donație de alimente pentru Ucraina

Foto ILUSTRATIV
Asociația Română din Tomelloso organizează o colectă de alimente pentru Ucraina, începând cu luni, 28 februarie. Persoanele care vor să îi ajute sunt așteptate la adresa de mai jos pentru a dona.

Asociația Română de Tomelloso, ARDT, a organizat o colectă de alimente pentru Ucraina. La inițiativa Primăriei orașului românesc Baia Sprie, situat în provincia Maramureș, la aproximativ 50 de km de granița cu Ucraina, românii din Tomelloso doresc și ei să vină în ajutorul cetățenilor din Ucraina.

Concret, ei vor să-i ajute pe cei din orașul Rakhiv, care au cerut ajutorul Primăriei Baia Sprie și pe toți cei care pot da o mână de ajutor în aceste momente dificile. În orașul românesc va fi amenajată o tabără pentru 4.000 de refugiați.

Donațiile pot fi de la alimente și până la hăinuțe pentru copii 

Punctele de colectare vor fi la sediul ARDT, pe strada San Lorenzo nr. 5 și la Școala de Taichí și Apărare Personală, pe strada Doña Cristanta nr. 138, de luni până vineri, între orele 19:00 și 21:00.

Se cer alimente neperisabile, cum ar fi paste făinoase, orez, zahăr, conserve de orice fel sau produse tartinabile. Scutece de diferite mărimi. Materiale sanitare, bandaje. Tifon, vată sau truse de prim ajutor. De asemenea, baterii reîncărcabile, lanterne și radiouri portabile.

[citeste si]

Alte știri de interes