„Lipsa oricărei culturi politice a oricărei analize critice a situației de față din România, niciun fel de aplecare spre drepturile și libertățile omului, îmi aduce aminte de comportamentul gărzilor roșii din perioada marilor revoluții culturale.
Am o singură mare rugăminte la Dumnezeu, ca toți acești oameni să aibă parte în viața lor de dreptatea pe care Radu Mazăre a avut-o în acest proces în urma căruia a primit condamnare. Câtă dreptate a avut el aici când a fost judecat, atâta dreptate să aibă și acești oameni din partea lui Dumnezeu”, a spus Alexandru Mazăre.
Radu Mazăre este în custodia Poliţiei Române, a anunţat, luni dimineaţa, Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului.
Fostul edil are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
[citeste si]