Șoferii care au circulat, luni, pe autostrada A-7 în apropiere de Marbella (Málaga) au fost surprinși de o ploaie de bancnote de 50 de euro. Scena desprinsă parcă din filme a fost posibilă după ce o mașina care transporta 20.000 de euro numerar a fost implicată într-un accident. Astfel, banii "au zburat" pur și simplu pe carosabil, informează Garda Civilă.
Potrivit publicației El Pais, mai mulți șoferi și-au oprit apoi mașinile în mijlocul drumului pentru a aduna banii, ceea ce a provocat un blocaj uriaș în trafic și situații periculoase. Toți cei care au făcut acest lucru au comis o infracțiune, potrivit surselor din poliție, deși nimeni nu a fost arestat.
Accidentul s-a produs la marginea orașului Marbella
La originea acestei situații de-a dreptul bizare a stat accidentul dintre mai multe vehicule în care a fost implicat unul în care se deplasau două persoane împreună cu o sumă mare de numerar. Accidentul s-a produs la kilometrul 181 al autostrăzii A-7, lângă parcul comercial La Cañada, la marginea orașului Marbella. În urma impactului puternic, pe autostradă a căzut o servietă plină cu bani, care s-a deschis în timp ce s-a rostogolit, iar bancnotele s-au împrăștiat pe asfalt.
Când au văzut bancnotele, primii șoferi care circulau prin zonă au oprit autovehiculele, chiar și un autobuz, și au coborât să-i ia, după cum se vede în videoclipurile încărcate pe rețelele de socializare. Acest lucru a provocat un ambuteiaj mare, care a trebuit să fie degajat de agenții din cadrul Grupului de Rutieră a Gărzii Civile.
Poliția Națională a preluat ancheta pentru a afla proveniența banilor. Potrivit unor surse din poliție, bancnotele erau transportate de doi bărbați care urmau să cumpere un vehicul.
Aceștia le-au spus polițiștilor că au avut asupra lor 20.000 de euro cash, maximul admis legal fiind de 100.000 de euro.
Iată imaginile:
----
------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din SPANIA, puteți intra pe grupul de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următorul link: