Alexandru Marcoci, secretar de stat în MAI, la Consiliul JAI: Mesaj către Europa cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Alexandru Marcoci
Alexandru Marcoci

România va fi un furnizor net de solidaritate şi responsabilitate, ceea ce nu face decât să confirme conduita sa constructivă şi responsabilă în gestionarea problematicii migraţiei la nivelul Uniunii Europene, a declarat joi, reprezentantul României  la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) 

La Luxemburg, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Alexandru Marcoci, care reprezintă România la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), s-a folosit de prilej şi pentru a atrage atenţia asupra amânării nejustificate a aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.

'Avansarea negocierilor pe cele două propuneri ale Pactului privind migraţia şi azilul este de natură să transmită un mesaj important asupra capacităţii noastre comune de răspuns la noile realităţi şi provocări determinate de migraţie, chiar dacă trebuie să recunoaştem că implementarea acestor decizii în practică nu va fi o sarcină uşoară pentru cei mai mulţi dintre noi', a declarat Marcoci în cadrul sesiunii publice din Consiliul JAI la dezbaterea privind reforma migraţiei şi azilului.

Marcoci, secretar de stat în MAI, la Consiliul JAI: România, un furnizor de solidaritate şi responsabilitate în materie de migraţie

 

El a subliniat că România a avut în mod constant o abordare constructivă în raport cu ansamblul negocierilor pe marginea propunerilor din Pactul privind migraţia şi azilul şi că îşi menţine această abordare.

'În acelaşi timp, pe parcursul acestor negocieri, ne-am raportat la cele două propuneri legislative dintr-o dublă perspectivă, având o situaţie particulară, chiar unică aş putea spune. România are a doua cea mai lungă frontieră externă din Uniunea Europeană, putând fi deci considerată, din perspectiva aplicabilităţii propunerilor, o ţară de primă intrare', a precizat secretarul de stat din MAI.

Prin urmare, România va trebui să aplice procedura la frontieră reflectată în regulamentul privind procedurile de azil, 'cu toate obligaţiile şi angajamentele suplimentare care decurg din acesta'. 'De asemenea, România înţelege să contribuie, alături de celelalte state membre, la măsurile de solidaritate din regulamentul privind managementul migraţiei şi azilului. Practic, astfel, România va fi un furnizor net de solidaritate şi responsabilitate, ceea ce nu face decât să confirme conduita sa constructivă şi responsabilă în gestionarea problematicii migraţiei la nivelul Uniunii Europene', a afirmat Alexandru Marcoci.

Alexandru Marcoci, mesaj cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

 

El a exprimat, de asemenea, satisfacţia României pentru 'includerea posibilităţii ca eforturile statelor membre pentru pregătirea capacităţilor adecvate în cadrul procedurii la frontieră să fie eligibile pentru finanţare din fondurile Uniunii pe perioada 2021-2027', subliniind că 'sprijinul financiar adecvat este un element important în ansamblul arhitecturii noilor mecanisme'.

Alexandru Marcoci s-a folosit de acest prilej şi pentru a da un mesaj cu privire la aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, care nu s-a aflat pe agenda reuniunii JAI. Pe ordinea de zi s-a aflat doar o discuţie privind starea generală a spaţiului Schengen, în cadrul căreia Comisia Europeană a prezentat un raport cu această temă pentru anul 2023.

'Cu toţii am pornit la negocierea pactului de la premisa că lucrurile nu funcţionează tocmai bine, că e nevoie de regândirea sistemului european comun de azil şi adaptarea lui la noile realităţi, inclusiv dintr-o perspectivă solidară. Şi pentru că vorbim de solidaritate, nu pot să nu fac legătura cu un alt subiect pe care îl vom avea pe agendă azi, starea spaţiului Schengen. Raportul privind spaţiul Schengen reia importanţa consolidării principiilor de unitate, încredere reciprocă, parteneriat şi solidaritate pentru a consolida funcţionarea spaţiului Schengen, principii care nu sunt aplicate şi României în cazul aşteptării legitime de a adera la Schengen', le-a spus secretarul de stat în MAI colegilor săi din UE prezenţi la reuniune, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel