Alertă la Constanța: Arde Arhiepiscopia Tomisului. IPS Teodosie era așteptat la slujbă la ora 22.00 (VIDEO)

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Pompierii ISU „Dobrogea” Constanța au fost solicitați, sâmbătă seară, să intervină la un incendiu produs la sediul Arhiepiscopiei Tomisului.

Conform primelor date, incendiul se manifestă la mansarda sediului Arhiepiscopiei. 

Incendiul se manifestă cu flacără la nivelul mansardei. ÎPS Teodosie avea programată de la ora 22.00 o slujba la Catedrala Arhiepiscopiei, potrivit Ziua de Constanța.

Arde Arhiepiscopia Tomisului: Alertă la Constanța



Conform pompierilor, la fața locului sunt 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, patru autoscări, un Smurd B, o ambulanță SAJ. Incendiul se manifestă din ce în ce mai puternic pe cei 100 mp. 

Incendiul se manifestă în continuare violent.

Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU Dobrogea, a precizat, la Antena 3, că apelul la 112 a fost primit la 21.52. „Arde cu flacără deschisă. Începe să cadă din acoperișul Arhiepiscopiei. Colegii se retrag, se reface dispozitivul pentru limitarea și lichidarea incendiului“, a precizat el.

Vezi și: Preotul Eugen Tănăsescu a vorbit despre ce se afla în mansarda Arhiepiscopiei Tomisului, cuprinsă de flăcări

 

Bucăți din acoperiș au început să cadă, inclusiv o turlă s-a prăbușit. În cadrul intervenției sunt prezenți peste 60 de pompieri. Conform informațiilor nu există pericol de extindere a incendiului și la celelalte clădiri din apropiere.

Sediul Arhiepiscopiei Tomisului - Palatul arhiepiscopal este sediul administrativ al arhiepiscopiei Tomisului - se afla lângă catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în zona peninsulară a Constanței, la mică distanță de faleza și de Cazinoul din Constanța.

IPS Teodosie era la catedrală în momentul izbucnirii incendiului. Potrivit unor surse, și în acest moment înaltul prelat al Tomsiului este în continuare în biserică, unde se roagă. Slujba era transmisă în direct și, la un moment dat, se vede cum luminile din catedrală se sting și apoi slujba se întrerupe, semn că incendiul izbucnise deja.

UPDATE:

Potrivit unor surse, incendiul ar fi pornit de la o lumânare lăsată aprinsă. 

Potrivit preotului Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, mansarda era locuită de călugării care deservesc catedrala și care s-au autoevaluat. În momentul incendiului se oficia o slujbă în catedrala arhiepiscopală, care este foarte aproape de palatul arhiepiscopal.  Dacă se va impune evacuarea catedralei, o vom face, până acum nu a fost cazul“. 

Preotul Eugen Tănăsescu a ținut să precizeze că se exclude în acest moment varianta unui incendiu pus intenționat de o mână criminală cauzele incendiului urmând a fi stabilite de anchetatori.

Alte 4 autospeciale - 2 de la ISU Tulcea și alte 2 de la ISU Ialomița au fost solicitate în ajutor. În total 11 autospeciale sunt mobilizate la locul incendiului.

Incendiul a fost localizat la ora 00.02 și a fost localizat pe o întindere de 800 de metri. În continuare se lucrează pentru lichidarea focului. Pompierii lucrează în continuare pentru lichidarea focului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel