Accident cumplit în Brașov: Un șofer a murit, după ce s-a răsurnat cu TIR-ul încărcat cu ciment

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Un bărbat de 43 ani a murit marţi, după ce, aflat la volanul unui autotren, s-a răsturnat pe DJ 104, între localităţile Comăna de Jos şi Veneţia de Jos. 

Conform ISU Braşov, bărbatul a rămas încarcerat în urma accidentului, fiind inconştient, în stop cardio-respirator, la sosirea echipajelor de salvatori.

După mai multe minute în care au încercat să-i salveze viaţa, cadrele medicale sosite la faţa locului au declarat decesul conducătorului auto.

Acesta a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 43 ani din judeţul Sălaj, a precizat IPJ Braşov.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului rutier.

TIR-ul era încărcat cu ciment.

Pe perioada intervenţiei forţelor de ordine, traficul a fost în totalitate blocat în zonă. 

Mai multe accidente au avut loc marți, pe șoselele din România

 

Accident rutier cu doi cai lăsați liberi

Salvatorii au intervenit și în cazul unui accident rutier în localitatea Căsciorele, județul Giurgiu. Din primele informații există două persoane rănite și sunt implicate un autovehicul și doi cai lăsați liberi, nesupravegheați.

Acționează la fața locului Garda Potlogi cu o autospecială de stingere cu apa și spumă și o ambulanță SMURD, detașamentul Titu cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SAJ Giurgiu.

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în urma acestui accident și continuă cercetările pentru a vedea cine se face vinovat. 

Accident rutier, pe DN 61, în localitatea Milcovățu

 

Au fost implicate un autotren și un autoturism. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, iar din cadrul SAJ GR a fost prezenta o ambulanță.

O femeie, în vârstă de 65 de ani, din autoturism, a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la spital. Șoferul autoturismului, în vârstă de aprox. 67 ani a fost preluat de către echipajul SMURD și transportat la UPU.

Șoferul autobasculantei, în vârstă de aprox. 55 de ani, a fost monitorizat la fața locului.

S-a intervenit pentru asigurarea masurilor PSI la locul accidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel