Zelensky, apel către Europa: „Nu tăceți. Ieșiți în stradă. Dacă Ucraina nu va rezista, Europa nu va rezista“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Volodimir Zelensky face apel la europeni: Nu tăceți, ieșiți în stradă. Președintele a subliniat că, dacă Ucraina eșuează, întreaga Europă va eșua.

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a făcut apel la europeni să iasă pe străzile orașelor lor și să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia.

El a declarat acest lucru în cadrul unei teleconferințe și a unei adrese către locuitorii orașelor europene, care au participat la acțiunea de susținere a Ucrainei.

În timpul transmisiunii în direct de la biroul președintelui, Zelenski a spus că va acorda primul minut al discursului său comemorării tuturor soldaților ucraineni căzuți la datorie, a forțelor speciale, polițiștilor, ofițerilor de informații, pompierilor - "cei care și-au dat viața, care acum sunt printre noi, dar nu-i mai vedem".

 

Zelensky, apel către Europa: „Nu tăceți. Ieșiți în stradă. Dacă Ucraina va cădea, Europa nu va rezista“

 

"Al doilea minut vreau, de asemenea, să ținem un moment de reculegere în onoarea civililor noștri: adulți și copii, zeci și sute de persoane care și-au dat viața, dar nu au știut acest lucru. Și-au dat viața și au primit odihna veșnică. Vă rog să păstrați tăcerea în memoria lor", a spus șeful statului.

Iar al treilea minut, președintele l-a dedicat popoarelor Europei.

"Nu tăceți. Ieșiți în stradă. Sprijiniți Ucraina. Susțineți libertatea noastră. Pentru că aceasta este victoria nu numai asupra armatei ruse, ci și victoria luminii asupra întunericului. Este o victorie a binelui asupra răului. Este victoria libertății asupra a ceea ce se întâmplă astăzi pe teritoriul nostru, Ucraina.

Nu păstrați tăcerea, susțineți Ucraina. Pentru că, dacă Ucraina cade, va cădea întreaga Europă. Dacă Ucraina va cădea, întreaga Europă va cădea. Și dacă vom câștiga - și am încredere în poporul nostru, am încredere în voi - va fi o mare victorie a democrației, a valorilor, o victorie a libertății", a spus Zelensky.

"Atunci, momentele de liniște se vor transforma în ani de prosperitate. Europa, fiți la fel de puternici ca poporul ucrainean. Glorie Ucrainei!", a subliniat președintele.

Mitinguri în sprijinul Ucrainei și împotriva invaziei rusești au avut loc la Frankfurt, Praga, Lyon, Tbilisi, Viena, Bratislava și Vilnius. În total, aproximativ 200 de mii de persoane au participat la ele. Și în mai multe orașe din România au fost organizate mitinguri.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel