Documentul prevede garanții ferme de securitate pentru Ucraina, însă nu rezolvă explicit disputa teritorială. Zelenski a spus că este dispus să discute un compromis limitat în privința regiunii Donbas, revendicată integral de Rusia.
Planul începe cu reconfirmarea suveranității Ucrainei, a explicat Zelenski într-o discuție cu jurnaliștii, relatată miercuri, 24 decembrie, de presa ucraineană. Propunerea include un pact de neagresiune între Rusia și Ucraina, care ar urma să fie monitorizat printr-un mecanism internațional.
Garanții de tipul Articolului 5 al NATO
Un capitol central îl reprezintă garanțiile de securitate. Kievul ar urma să mențină o armată de aproximativ 800.000 de militari pe timp de pace, iar Statele Unite și alți aliați s-ar angaja prin acorduri obligatorii să ofere Ucrainei o apărare echivalentă cu cea prevăzută de Articolul 5 al NATO.
Planul menționează și parcursul european al Ucrainei. Kievul ar urma să fie admis în Uniunea Europeană pe termen mediu, iar până atunci să beneficieze de acces privilegiat la piața unică.
În paralel, Statele Unite au prezentat încă din noiembrie un plan propriu de soluționare a conflictului. Este al doilea plan de pace susținut de președintele american Donald Trump, care, după revenirea la putere în ianuarie 2025, a relansat eforturile de mediere. Varianta inițială conținea 28 de puncte și a fost transmisă ambelor părți.
Vladimir Putin a declarat anterior că planul american a fost discutat înaintea summitului SUA-Rusia din Alaska, din august, și că ar putea constitui o bază pentru un acord. Kievul a susținut însă că prima versiune favoriza pozițiile Moscovei. În urma negocierilor cu Washingtonul și cu sprijinul partenerilor europeni, documentul a fost redus la 20 de puncte și ajustat în ultimele săptămâni, inclusiv în cadrul întâlnirilor din Florida dintre emisari americani, ruși și ucraineni.
Emisarul rus Kirill Dmitriev l-a informat deja pe Vladimir Putin cu privire la discuțiile din Florida, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Acesta a refuzat să ofere detalii și au invocat chestiuni ce țin de confidennțialitate.
Zelenski ar renunța la o parte din teritoriile ucrainene
Cea mai sensibilă problemă rămâne cea teritorială. Zelenski a explicat că există două opțiuni. Prima presupune înghețarea actualei linii a frontului. A doua vizează crearea uneia sau mai multor zone economice speciale în partea din regiunea Donețk aflată sub control ucrainean, dar revendicată de Moscova. Această variantă ar fi luată în calcul doar după obținerea unor garanții solide de securitate.
În acest scenariu, ar urma să fie semnat un acord separat între Ucraina, SUA și Rusia, care să stabilească statutul zonei economice și pașii simetrici de retragere a forțelor. Zona ar rămâne administrată de Ucraina, chiar și în cazul retragerii trupelor, iar forțe internaționale ar avea rolul de a preveni infiltrarea militarilor ruși deghizați în civili. Orice retragere a armatei ucrainene ar putea fi validată doar prin referendum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

